Trump a cerut administrației sale să sprijine Italia în combaterea pandemiei de coronavirus

Preşedintele Donald Trump a cerut vineri oficialilor superiori ai administraţiei sale să sprijine Italia în lupta împotriva noului coronavirus prin furnizarea de servicii medicale, ajutor umanitar şi alte forme de asistenţă, transmite sâmbătă Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 11 apr. 2020, 07:09
Trump a cerut administrației sale să sprijine Italia în combaterea pandemiei de coronavirus

Într-un memorandum adresat mai multor miniştri din cabinetul său, preşedintele Trump a ordonat adoptarea mai multor măsuri destinate ajutării Italiei, inclusiv punerea la dispoziţie a personalului militar american din ţară pentru servicii de telemedicină, sprijin pentru ridicarea spitalelor de campanie şi transportul proviziilor.

„Republica Italiană (Italia), unul din cei mai apropiaţi şi mai vechi aliaţi ai noştri, este răvăşită de pandemia COVID-19, care a făcut deja peste 18.000 de victime, a adus o mare parte a sistemului sanitar italian în pragul prăbuşirii şi ameninţă să împingă economia Italiei într-o recesiune profundă”, se arată în documentul liderului de la Casa Albă.

Trump a cerut secretarului pentru comerţ să încurajeze furnizorii americani să vândă produsele solicitate de autorităţile şi furnizorii de servicii medicale italieni, cu excepţia celor necesare răspunsului propriu al SUA la efectele pandemiei.

Memorandumul mai indică faptul că secretarul de stat, şeful USAID şi preşedintele Băncii americane de export-import pot recurge la autorităţile disponibile pentru a sprijini redresarea economiei italiene.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...