Trump a scos România din Programul Visa Waiver. Anunţul americanilor şi ce spune Guvernul României

Departamentul de Securitate Internă al SUA (DHS), în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat vineri desemnarea României în Programul Visa Waiver (VWP), conform unui comunicat publicat pe site-ul DHS.
AGERPRES - S, 03 mai 2025, 04:22
Trump a scos România din Programul Visa Waiver. Anunţul americanilor şi ce spune Guvernul României

În pofida problemelor de securitate, Administraţia Biden a desemnat România ca ţară VWP la 9 ianuarie 2025. La 25 martie 2025, DHS a suspendat punerea în aplicare a VWP pentru a efectua o revizuire a desemnării României, scrie Agerpres.

Această revizuire s-a încheiat şi, având în vedere accentul pus de această administraţie pe securitatea frontierelor şi a imigraţiei, DHS a decis că desemnarea României ar trebui revocată pentru a proteja integritatea VWP şi pentru a asigura securitatea frontierelor şi a imigraţiei.

România poate fi reconsiderată pentru desemnarea VWP în viitor, în cazul în care îndeplineşte criteriile legale de eligibilitate.

„Menţinerea standardelor ridicate ale programului Visa Waiver este esenţială pentru securitatea noastră naţională. Având în vedere accentul pus de această administraţie pe securitatea frontierelor şi a imigraţiei, secretarul securităţii interne a decis, în consultare cu secretarul de stat, să anuleze desemnarea României în cadrul VWP cu efect imediat”, a declarat secretarul adjunct pentru securitate internă Tricia McLaughlin citată în comunicat.

„Suntem recunoscători pentru parteneriatul strâns al României de-a lungul anilor pentru consolidarea cooperării în domeniul securităţii. România poate fi reconsiderată pentru admiterea în VWP în viitor”, adaugă aceasta.

Ce spune MAE

Guvernul României anunţă că va continua dialogul diplomatic cu SUA la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate, după ce Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea ţării noastre în programul Visa Waiver.

„România a îndeplinit toate condiţiile tehnice pe care administraţiile americane le-au recomandat pentru accederea în Programul Visa Waiver. În contextul politicii noii administraţii americane, dorim să continuăm colaborarea astfel încât reanalizarea candidaturii ţării noastre să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Guvernul României consideră că este esenţial ca partenerii americani să transmită toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrare a României în Programul Visa Waiver pentru ca autorităţile române să poată pregăti răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte”, se arată într-un comunicat al Executivului, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, „Guvernul României este gata să lucreze alături de partenerii americani pentru întărirea siguranţei la frontierele Statelor Unite”.

„În acelaşi timp, Guvernul consideră că, alegerea unui nou preşedinte al României, în urma alegerilor din 4 şi 18 mai, poate reprezenta cel mai important moment pentru ca ţara noastră să solicite partenerilor americani reluarea demersurilor de acceptare în Programul Visa Waiver. Cetăţenii români merită acelaşi tratament pe care îl au cetăţenii altor state aliate care beneficiază de acces fără viză pe teritoriul american şi, de aceea, Guvernul României va continua dialogul diplomatic la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate”, subliniază comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Investiţiile în economia naţională au depăşit 100 miliarde lei, în primul semestru din 2026. Creştere de 12% – date INS
Investiţiile în economia naţională au depăşit 100 miliarde lei, în primul semestru din 2026. Creştere de 12% – ...
Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 100,5 miliarde lei în semestrul I 2026, în creştere, în termeni reali, cu 11,9%, comparativ cu semestrul I 2025, conform unui......
Vom avea noi recorduri de preţuri la carburanţi în zilele următoare? La cât ar putea ajunge litrul de benzină şi motorină – analiză Frames
Vom avea noi recorduri de preţuri la carburanţi în zilele următoare? La cât ar putea ajunge litrul de benzină şi motorină ...
Benzina standard ar putea depăşi 10 lei pe litru, iar motorina ar putea ajunge la 11 lei pe litru în zilele următoare, ...
Gigantul OpenAI amână listarea după anunţurile despre faptul că inteligenţa artificială ar putea duce la extincţia speciei umane. „Este inacceptabil”
Gigantul OpenAI amână listarea după anunţurile despre faptul că inteligenţa artificială ar putea duce la extincţia ...
OpenAI, pionier şi lider în domeniul inteligenţei artificiale (IA) generative de la lansarea ChatGPT, nu va depune anul ...
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Bucureștenii caută varietate și cumpără pentru aproape orice ocazie, clujenii înclină spre cadouri creative și atent ...