Trump acuză reţelele de socializare că se amestecă în alegerile de la mijloc de mandat

Preşedintele american Donald Trump a acuzat, fără a aduce dovezi, companiile care administrează reţelele de socializare că se amestecă în viitoarele alegeri de la mijloc de mandat din noiembrie, spunând că aceste firme sunt 'super-liberale', conform unui interviu apărut miercuri în Daily Caller, portal de ştiri conservator, relatează Reuters.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 14:41
Trump acuză reţelele de socializare că se amestecă în alegerile de la mijloc de mandat

Făcând referire la astfel de companii, printre care se numără Facebook şi Twitter, Trump a spus în acest interviu, realizat marţi, că este de părere că ele s-au amestecat deja în alegerile care vor avea loc la 6 noiembrie. În materialul publicat de Daily Caller nu sunt oferite alte detalii.

Această acuzaţie a preşedintelui american se adaugă la o serie de atacuri recente ale sale conform cărora reţelele de socializare şi motoarele de căutare sunt partizane politic, fiind împotriva sa. Google şi alte companii IT au negat orice partizanat politic.

„Adevăratul amestec în ultimele alegeri a fost că practic toate aceste companii sunt companii super-liberale, fiind favorabile lui Hillary Clinton”, a adăugat Trump în interviu, făcând referire la contracandidata sa democrată la alegerile pentru Casa Albă din 2016.

Agenţiile americane de informaţii au concluzionat că Rusia s-a amestecat în campania din 2016 cu scopul de a-l favoriza pe Trump. Moscova a negat ferm această acuzaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ingka Group, cel mai mare francizat al grupului suedez IKEA și compania care operează lanțul de trei magazine de mobilier din România, are planuri de a-și continua activitatea în sectorul......
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara ...
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...