Trump anunţă că este timpul „să se repornească America”

Donald Trump a afirmat joi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Casa Albă, că este timpul ca "să se repornească America", după restricţiile impuse din cauza noului coronavirus, notează AFP.
Economica.net - vin, 17 apr. 2020, 05:45
Trump anunţă că este timpul

Preşedintele american a precizat că redeschiderea ţării va avea loc în etape, „stat cu stat” şi pe baza unor date „verificabile”, pentru a evita un nou val de contaminări.

El nu a stabilit un calendar exact şi a lăsat la latitudinea guvernatorilor să adapteze ritmul „redeschiderii” economiei la situaţiile locale.

Prima etapă va putea fi declanşată atunci când un stat înregistrează o scădere a cazurilor de COVID-19 pe o perioadă de 14 zile, iar spitalele sale nu mai sunt aglomerate de afluxul de pacienţi.

Ea ar impune ca şcolile să rămână în continuare închise, ca şi barurile, în timp ce restaurantele şi cluburile de sport ar putea redeschide în anumite condiţii.

Portul măştii de protecţie în public va fi recomandat „cu tărie”, telemunca va rămâne regula acolo unde este posibil, iar măsurile de distanţare socială menţinute.

Persoanele cele mai vulnerabile vor rămâne în izolare, iar călătoriile neesenţiale „minimizate”.

În paralel, autorităţile ar urma să fie în măsură să depisteze pe scară largă cazurile de coronavirus.

Dacă nu va fi observat niciun puseu al pandemiei, va fi demarată faza a doua, în special cu redeschiderea şcolilor şi reluarea călătoriilor.

Ridicarea restricţiilor şi izolării, în cea de-a treia fază, va interveni atunci când va fi confirmată absenţa resurgenţei pandemiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și financiară solidă pentru prima jumătate a anului 2026. Veniturile......
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale ...
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...