Trump le cere „idioţilor” de la Fed să reducă rata dobânzii de referinţă

Rezerva Federală a SUA (Fed) şi şeful acesteia, Jerome Powell, au fost miercuri din nou ţinta unor tweet-uri devastatoare ale preşedintelui Donald Trump, care i-a calificat drept "idioţi" pentru că nu reduc la zero rata dobânzii de referinţă, cum procedează Banca Centrală Europeană, scrie AFP.
Economica.net - mie, 11 sept. 2019, 16:48
Trump le cere

„Rezerva Federală ar trebui să aducă dobânzile la ZERO, sau chiar sub (zero), şi atunci noi am putea începe să ne refinanţăm datoria”, a menţionat Trump într-unul din mesajele sale matinale pe Twitter.

„Statele Unite trebuie să plătească mereu dobânda cea mai mică. Fără inflaţie! Naivitatea lui Jay Powell şi a Rezervei federale nu ne permit să facem ceea ce fac alţii”, a adăugat liderul de la Casa Albă în acelaşi mesaj, în care s-a adresat responsabililor Fed cu termenul de ”idioţi”.

Nu este pentru prima dată când el critică Rezerva Federală, dar mesajele sale anterioare la adresa acestei instituţii, deşi foarte dure, nu au conţinut până acum astfel de invective.

Ultimul său mesaj vine şi în timp ce sondajele încep să arate că americanii sunt tot mai îngrijoraţi de starea economiei SUA, iar joi are loc o reuniune a Băncii Centrale Europene, care menţine de trei ani la 0% rata dobânzii de referinţă şi ar putea să o ducă într-o zonă negativă ca urmare a contextului economic dificil.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...