Trump pe Twitter: Cu Coreea de Nord „merge un singur lucru”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă în reţeaua Twitter că în relaţiile cu Coreea de Nord 'merge un singur lucru' - dar nu a precizat la ce anume se referă, semnalează Reuters.
Economica.net - D, 08 oct. 2017, 06:28
Trump pe Twitter: Cu Coreea de Nord

În două mesaje succesive, Trump a arătat că ‘Preşedinţii şi administraţiile lor au discutat cu Coreea de Nord 25 de ani, s-a ajuns la acorduri şi s-au plătit sume uriaşe de bani…’; ‘… N-a mers, acordurile au fost încălcate înainte de a se usca cerneala, ridiculizându-i pe negociatorii SUA. Îmi pare rău, dar va merge un singur lucru!’.

Săptămâna aceasta, cu ocazia unei întâlniri cu comandanţii militari americani şi soţiile acestora, Trump a declarat presei că momentul respectiv ar putea fi ‘calmul dinaintea furtunii’. Rugat să explice, el a răspuns doar ‘Veţi afla’.

În septembrie, cu ocazia Adunării Generale a ONU, preşedintele a avertizat că Statele Unite vor ‘distruge complet’ Coreea de Nord dacă vor fi nevoite să se apere sau să îşi apere aliaţii de ameninţările nucleare ale regimului de la Phenian.

Potrivit agenţiei Reuters, aceste declaraţii par să indice că Trump are în vedere o acţiune militară.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...