Trump recomandă Londrei un Brexit fără acord

Preşedintele american Donald Trump a recomandat Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană fără acord dacă nu le sunt îndeplinite pretenţiile şi să nu plătească factura "divorţului", într-un interviu pentru The Sunday Times, preluat de News.ro.
Economica.net - D, 02 iun. 2019, 09:57
Trump recomandă Londrei un Brexit fără acord

„Dacă nu obţineţi acordul pe care îl vreţi, eu voi părăsi masa negocierilor”, a spus Trump, care este aşteptat într-o vizită de Stat de trei zile în Regatul Unit începând de luni, potrivit News.ro.

„Dacă aş fi în locul lor, nu aş plăti 50 de miliarde de dolari”, a adăugat el, referindu-se la angajamentul luat de Regatul Unit în cadrul bugetului plurianual european în curs (2014-2020), care acoperă şi perioada de tranziţie prevăzută de acordul de divorţ stabilit în noiembrie la Londra şi Bruxelles.

Guvernul britanic a avansat o sumă cuprinsă între 40 şi 45 de miliarde de euro, cifre neconfirmate de UE.

De altfel, preşedintele american a estimat că Londra a comis „o eroare” neimplicându-l pe Nigel Farage, liderul Partidului pentru Brexit, care s-a clasat în frunte la alegerile europarlamentare, în negocierile cu Bruxelles.

„Îmi place mult Nigel. Are multe de oferit”, a spus el.

Estimând că Londra trebuie să părăsească UE anul acesta – „trebuie să o facă” – el a promis încheierea rapidă a unui acord de liber-schimb între Statele Unite şi Regatul Unit de când va fi făcut. „Avem potenţialul de a fi un partener comercial incredibil pentru Regatul Unit.

Guvernul conservator al Theresei May a fost nevoit să amâne data Brexitului, iniţial prevăzut pentru 29 martie, la 31 octombrie.

În faţa eşecului, la trei ani de la referendumul care a decis ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii, liderul britanic a anunţat săptămâna trecută că demisionează din funcţiile sale la 7 iunie.

Într-un interviu acordat, sâmbătă, tabloidului The Sun, Trump şi-a manifestat susţinerea pentru fostul ministru de Externe, Boris Johnson, ca succesor al lui May. „Boris ar face o treabă foarte bună”, a spus el.

În prezent, treisprezece candidaţi luptă pentru funcţie.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...