Trump se opune recunoașterii unui stat palestinian, în contradicție cu premierul britanic Keir Starmer. Londra va formaliza în câteva zile această decizie

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu este de acord cu premierul britanic Keir Starmer în privinţa recunoaşterii statului palestinian, în cadrul conferinţei de presă care a urmat întrevederii bilaterale dintre cei doi, relatează Reuters şi DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 18 sept. 2025, 21:06
Trump se opune recunoașterii unui stat palestinian, în contradicție cu premierul britanic Keir Starmer. Londra va formaliza în câteva zile această decizie

„Am un dezacord cu prim-ministrul în privinţa acelui aspect, unul dintre cele câteva dezacorduri pe care le avem de fapt”, a declarat Trump. răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor.

Trump a insistat asupra faptului că „trebuie să avem ostaticii imediat înapoi”, acuzând grupul militant Hamas că „foloseşte ostaticii ca momeală”.

Keir Starmer a spus că el şi Donald Trump au convenit totuşi că scopul final este pacea în regiune.

„Suntem absolut de acord în privinţa nevoii de pace şi a unei foi de parcurs, pentru că situaţia din Gaza este intolerabilă”, a spus premierul britanic.

Întrebat dacă a aşteptat ca Trump să părăsească ţara înainte de a recunoaşte oficial statul palestinian în acest weekend, Starmer a afirmat: „Mi-am transmis clar poziţia la sfârşitul lui iulie în ceea ce priveşte calendarul, care nu are nimic de a face cu vizita de stat”.

„Am discutat despre acest lucru cu preşedintele, cum te-ai aştepta, între doi lideri care se respectă şi se plac unul pe altul şi vor să ajungă la o soluţie mai bună în cel mai bun mod posibil”, a adăugat el.

Starmer urmează să recunoască statul Palestina înainte de Adunarea Generală a ONU de la New York din această lună dacă Israelul nu respectă o serie de condiţii.

Decizia este practic luată, în contextul în care Israelul a anunţat deja că se opune condiţiilor lui Starmer, între care încheierea unui armistiţiu în Gaza, o soluţie cu două state la conflictul israeliano-palestinian şi oprirea anexărilor în Cisiordania, notează dpa.

Prim-ministrul britanic intenţionează să recunoască statul Palestina în weekend, potrivit ziarului The Times, după încheierea vizitei de stat a lui Trump.

Franţa, Canada, Australia şi Japonia sunt unele dintre ţările care au anunţat că intenţionează să recunoască statul Palestina la Adunarea Generală a ONU de la New York sau înainte de reuniune.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a atacat cu drone graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Un punct de frontieră din regiunea Odesa a fost avariat
Rusia a atacat cu drone graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina. Un punct de frontieră din regiunea Odesa a fost avariat
Drone ruseşti au avariat în cursul nopţii de joi spre vineri un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a anunţat vineri Serviciul de Grăniceri......
Premier Energy a început să aducă gaze lichefiate (LNG) din Grecia
Premier Energy a început să aducă gaze lichefiate (LNG) din Grecia
Conducerea Premier Energy PLC informează piața cu privire la demararea aprovizionării cu gaze naturale lichefiate (LNG) ...
Canal Panama – Traficul  va fi redus din cauza fenomenului meteo El Nino
Canal Panama – Traficul va fi redus din cauza fenomenului meteo El Nino
Canalul Panama va reduce traficul începând din luna septembrie, din cauza scăderii precipitaţiilor ca urmare a fenomenului ...
Ucraina – Zelenski vrea alte sisteme Patriot: Nu vrem cadouri, plătim pentru ele
Ucraina – Zelenski vrea alte sisteme Patriot: Nu vrem cadouri, plătim pentru ele
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut din nou apel la aliaţii Kievului să furnizeze rachete pentru sistemele ...