Trump spune că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri și acuză Kievul că se folosește de război pentru a le amâna

Ucraina, care "a pierdut multe teritorii", ar trebui să organizeze alegeri, a declarat Donald Trump într-un interviu publicat marţi pe site-ul Politico, reiterând criticile sale aspre la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
AGERPRES - mar, 09 dec. 2025, 17:22
Trump spune că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri și acuză Kievul că se folosește de război pentru a le amâna

„Cred că este momentul” să se organizeze alegeri, a afirmat preşedintele american, acuzând Kievul că „foloseşte războiul” pentru a le amâna.

Liderii ucraineni „vorbesc despre democraţie, dar se ajunge într-un punct în care aceasta nu mai este o democraţie (…). Poporul ucrainean ar trebui să aibă (dreptul la) această alegere”, a insistat preşedintele american. „Nu ştiu cine va câştiga”, a adăugat el.

Fără legea marţială, în vigoare de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei în februarie 2022 şi care împiedică organizarea scrutinului, alegerile prezidenţiale ucrainene ar fi trebuit să fie organizate în martie 2024.

Donald Trump a reiterat reproşurile pe care le-a formulat duminică la adresa preşedintelui ucrainean, reafirmând că Zelenski nu a citit planul său menit să pună capăt războiului în Ucraina. „Mor mulţi oameni. Prin urmare, ar fi bine ca el să-l citească”, a spus Trump.

Cu atât mai mult, a apreciat Trump, cu cât Moscova „are avantajul” pe plan militar şi „l-a avut mereu”. Rusia este „mult mai mare” ca adversarul său şi „la un moment dat, în general, mărimea va face diferenţa”.

Rusia este în poziţie de forţă pentru a negocia, a mai subliniat el, în timp ce forţele ruse au realizat în noiembrie cea mai mare progresie a lor pe front din ultimul an, potrivit unei analize realizată de AFP pe baza datelor furnizate de Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW).

„Nu există nicio îndoială asupra acestui lucru”, potrivit preşedintelui american.

„Acest război nu ar fi trebuit să aibă loc”, a mai estimat Trump, exprimându-şi regretul cu privire la „milioanele de oameni” ucişi. „Ce lucru trist pentru umanitate”, a adăugat el, denunţând ajutorul dat Ucrainei de predecesorul său democrat.

Joe „Biden le-a dat 350 de miliarde de dolari atât de prosteşte. Dacă el nu le-ar fi dat, poate că s-ar fi întâmplat altceva”, a spus Donald Trump.

Potrivit lui Trump, „o parte a problemei” este că Volodimir Zelenski şi omologul său rus Vladimir Putin „se detestă cu adevărat foarte tare” şi că prin urmare este „foarte dificil pentru ei să încerce să încheie un acord”.

Întrebat dacă în opinia sa Ucraina a pierdut războiul, el a răspuns că ea „a pierdut deja mult teritoriu”, criticându-i în treacăt pe europeni. „Ei nu fac treabă bună (…) Ei vorbesc prea mult şi nu fac nimic concret”, a estimai Trump.

Aliaţii europeni ai Ucrainei au afişat luni la Londra solidaritatea lor faţă de Kiev, care afirmă că nu are „niciun drept, nici legal, nici moral” să cedeze teritoriile cerute de Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...