Trump susţine că economia SUA se îndreaptă spre o „recesiune masivă”

Donald Trump, candidatul favorit să obţină învestitura republicană la alegerile prezidenţiale din acest an, a declarat că Statele Unite se îndreaptă spre o "recesiune masivă", susţinând că efectul combinat al şomajului ridicat şi al activelor supraevaluate la bursă a pus bazele altor perioade de depresiune economică, relatează Reuters, citată de news.ro
Economica.net - D, 03 apr. 2016, 09:39
Trump susţine că economia SUA se îndreaptă spre o

Declaraţia vine după o săptămână dificilă pentru Trump, în care a comis mai multe greşeli. Candidatul se pregăteşte pentru alegerile primare de marţi din statul Wisconsin, unde este cotat slab în ultimele sondaje.

„Cred că ne aflăm într-o bulă economică. O bulă financiară”, a spus Trump, într-un interviu publicat sâmbătă de către Washington Post.

Miliardarul susţine că şomajul din SUA este mult mai ridicat, în realitate, decât nivelul indicat de statisticile oficiale, de 5%.

„Suntem la un nivel (al şomajului) care se apropie mai degrabă de 20%, dacă te uiţi la datele reale”, a spus Trump, care a acuzat faptul că cifrele oficiale privind şomajul au rolul de „a-i face pe politicieni – şi mai ales pe preşedinţi – să arate bine”.

Comentariile lui Donald Trump oferă o imagine a economiei americane mult mai rea decât cea prezentată de reputaţi economişti americani.

Miliardarul, care a făcut avere din afaceri imobiliare, încearcă să câştige voturi de la angajaţii de nivel inferior în tentativa de a câştiga învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie.

În acest scop, el susţine că şomajul din SUA este generat de externalizarea locurilor de muncă către state cu salarii mult mai mici, precum China sau Mexic.

Trump a ma spun, în acelaşi interviu, că va şterge datoria publică a Statelor Unite, de peste 19.000 de miliarde de dolari, într-o perioadă de doar opt ani, prin renegocierea acordurilor comerciale.

Te-ar mai putea interesa și
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind înregistrate 91 de voturi......
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...