Trump va fi supus controalelor medicale anuale pe 26 mai

Preşedintele american Donald Trump, care împlineşte 80 de ani luna viitoare, va fi supus controlului medical anual pe 26 mai la spitalul militar Walter Reed de lângă Washington, a anunţat Casa Albă luni, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 12 mai 2026, 08:18
Trump va fi supus controalelor medicale anuale pe 26 mai

Conform unui comunicat, controlul va consta în examinări de rutină, în special stomatologice, scrie Agerpres.

Miliardarul republican – cel mai în vârstă preşedinte învestit vreodată în Statele Unite – nu scapă întrebărilor şi speculaţiilor legate de sănătatea sa, deşi acestea sunt mult mai puţin intense decât cele din jurul predecesorului său, democratul Joe Biden.

El dă asigurări în mod regulat presei că este într-o stare bună de sănătate fizică şi mentală.

În octombrie anul trecut, Donald Trump a fost supus celui de-al doilea control medical din 2025. Raportul medical publicat după această examinare de rutină a indicat că acesta se afla într-o „stare de sănătate excelentă” şi că „vârsta sa cardiacă era cu aproximativ 14 ani mai tânără” decât vârsta sa reală.

De la revenirea la Casa Albă în ianuarie 2025, preşedintele american a fost văzut ocazional cu vânătăi pe mâna dreaptă, uneori ascunse cu machiaj.

Casa Albă a pus acest lucru pe seama utilizării regulate de aspirină în scopuri cardiovasculare.

Administraţia a dezvăluit, de asemenea, că Donald Trump suferă de insuficienţă venoasă cronică, o afecţiune comună şi benignă care provoacă umflături şi crampe.

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai mare fregată anti-submarin din Vietnam. A început construcţia navei de război
Cea mai mare fregată anti-submarin din Vietnam. A început construcţia navei de război
Vietnamul a început construirea a ceea ce a descris ca fiind cea mai mare şi cea mai avansată fregată anti-submarin produsă de această ţară, a relatat cotidianul Quan Doi Nhan Dan, citat......
Spitalul din Făgăraş – Reabilitarea şi extinderea spitalului din județul Braşov a ajuns în etapa demarării documentaţiilor tehnico-economice şi de proiectare
Spitalul din Făgăraş – Reabilitarea şi extinderea spitalului din județul Braşov a ajuns în etapa demarării ...
Braşov - Primăria Făgăraş a ajuns într-o nouă etapă în procesul de modernizare a spitalului municipal prin semnarea ...
România ajunge azi la 1.430 de kilometri de autostradă și drum expres în trafic. Cât ar putea avea la finalul lunii
România ajunge azi la 1.430 de kilometri de autostradă și drum expres în trafic. Cât ar putea avea la finalul lunii
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres a României crește marți până la 1.430 kilometri, odată cu prima dare în ...
Care sunt cele mai tari plaje din România. Cinci au eticheta Blue Flag
Care sunt cele mai tari plaje din România. Cinci au eticheta Blue Flag
Cinci plaje de pe litoralul românesc al Mării Negre sunt etichetate internaţional "Blue Flag", iar cea-a de-a şasea se ...