Trump vrea să se întâlnească din nou cu Kim Jong Un

Donald Trump a declarat marţi că este nerăbdător să se întâlnească din nou cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, care, cu o zi înainte afirmase că este dispus să aibă o întrevedere cu preşedintele american în orice moment, relatează AFP.
Economica.net - mie, 02 ian. 2019, 11:13
Trump vrea să se întâlnească din nou cu Kim Jong Un

„Şi eu sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu preşedintele Kim care îşi dă seama foarte bine că Coreea de Nord posedă un potenţial economic formidabil”, a scris liderul de la Casa Albă într-un scurt mesaj pe Twitter.

După summitul istoric dintre cei doi care a avut loc în iunie la Singapore, Donald Trump a insistat pe lângă Kim Jong Un în legătură cu posibilităţile de dezvoltare economică pe care le va avea Coreea de Nord dacă se denuclearizează şi se eliberează astfel de sancţiunile internaţionale care apasă asupra sa.

Donald Trump, care şi-a mai exprimat speranţa ca un summit cu Kim Jong Un să aibă loc la începutul lui 2019, a subliniat interesul său pentru o asemenea întâlnire la o zi după declaraţiile făcute de liderul comunist în discursul său de Anul Nou, potrivit cărora Coreea de Nord s-a angajat să nu mai producă ori să testeze arme nucleare.

Liderul nord-coreean a declarat că este dispus să aibă o întâlnire cu Donald Trump oricând pentru „a produce rezultate care vor fi salutate de comunitatea internaţională”.

Kim Jong Un a mai avertizat în discursul său că Phenianul şi-ar putea schimba atitudinea dacă, în pofida apropierii diplomatice din ultimele luni, Washingtonul îşi menţine sancţiunile legate de dosarul său nuclear.

În cadrul acestui summit, cei doi lideri au semnat un acord redactat în termeni vagi privind o viitoare denuclearizare a Peninsulei Coreene. Însă puţine progrese s-au înregistrat între timp şi cele două capitale nu s-au pus de acord asupra semnificaţiei exacte a textului.

Washingtonul pretinde o denuclearizare „complet verificată” a Nordului, în timp ce Phenianul acuză Statele Unite că doresc dezarmarea sa unilaterală fără a face concesii.

Te-ar mai putea interesa și
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu Miruță, ministrul Apărării. ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...