Tudorel Toader: suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizează că suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional şi le transmite procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov că "trebuie să cunoască şi să respecte legea", scrie Agerpres. 
Economica.net - S, 19 mai 2018, 08:50
Tudorel Toader: suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional
Reacţia lui Toader vine în contextul în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au solicitat, vineri, potrivit biroului de presă al instituţiei, „suspendarea oricăror altor decizii din partea Curţii Constituţionale a României sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei, până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei”, scrie Agerpres. 

Toader aminteşte că potrivit art.147 alin.(4) al Constituţiei deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al României şi că, de la data publicării, acestea sunt obligatorii. 

„Ca urmare, suspendarea deciziilor Curţii Constituţionale nu este permisă de actualul cadru constituţional”, a scris ministrul, sâmbătă, pe Facebook. 

El contestă invocarea priorităţii dreptului Uniunii Europene, „cu referire la cauzele Costa c. Enel(C-6/64), Kreil (C-285/98) şi Simmenthal (C-106/77), pentru a justifica cererea de ‘suspendare’ a deciziilor Curţii Constituţionale şi ale altor autorităţi până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia” susţinând că aceste cauze şi principii nu au legătură cu avizul Comisiei de la Veneţia „pentru bunul motiv ca această comisie nu este o structură a Uniunii Europene”. „Este, aşa cum chiar solicitanţii menţionează, organism consultativ al Consiliului Europei, organizaţie diferită, distinctă, de Uniunea Europeană”, a adăugat Tudorel Toader. 

De asemenea, ministrul afirmă că recomandările GRECO nu sunt tratate internaţionale privitoare la drepturile fundamentale şi precizează că articolul 20 din Constituţie – invocat în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov pentru a arăta că recomandările respective sunt obligatorii pentru legiuitorul român – priveşte tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi stabileşte prioritatea acestora în caz de neconcordanţă cu legile interne, cu excepţia în care acestea conţin dispoziţii mai favorabile. 

Referitor la sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la proiectele de modificare a legislaţiei penale şi suspendarea oricăror dezbateri până la emiterea avizului consultativ de către comisie, Toader se întreabă ce ar putea să i se solicite acestui for „în lipsa dezbaterilor, a discutării propunerilor legislative, în lipsa unor ‘proiecte’ „. 

În ceea ce priveşte „indignarea” procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cu privire la „recentele propuneri legislative care plasează magistratul român pe acelaşi picior de egalitate cu membrii clanurilor interlope”, ministrul Tudorel Toader a punctat că, potrivit Constituţiei, nimeni nu este mai presus de lege. 

„Cunoaşterea legii constituie premiza necesară pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia”, a conchis Toader.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...