Tudose i-a convocat la Guvern pe miniştrii Apărării şi Economiei şi pe şeful SMG pe tema înzestrării Armatei

Premierul Mihai Tudose i-a chemat, miercuri, la Guvern, pe ministrul Apărării, pe şeful statului major şi pe ministrul Economiei, pe tema înzestrării Armatei, în contextul posibilităţii achiziţionării de rachete Patriot, dar şi al planului de înzestrare, amânat în CSAT.
Economica.net - mie, 12 iul. 2017, 09:50
Tudose i-a convocat la Guvern pe miniştrii Apărării şi Economiei şi pe şeful SMG pe tema înzestrării Armatei

Şedinţa în care au fost convocaţi Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, ministrul Economiei, Mihai Fifor şi şeful statului major a început la ora 12.00 la sediul Executivului.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare a sistemului defensiv de rachete Patriot către România, inclusiv suport tehnic şi echipamente, costul estimativ fiind de 3,9 miliarde de dolari. Congresul SUA a fost notificat în legătură cu această posibilă tranzacţie în data de 10 iulie.

Defense Security Cooperation Agency a anunţat că Guvernul României a solicitat vânzarea a şapte sisteme Patriot, în solicitare fiind incluse, printre altele, echipamentul de comunicaţii, instrumente şi echipamente de testare, echipamente de suport, generatoare, documentaţie tehnică, echipamente de antrenament, piese de schimb, instruirea personalului, servicii de suport tehnic şi logistic, valoarea totală a programului fiind de 3,9 miliarde de dolari.

Principalii contractori vor fi Raytheon Corporation din Andover, Massachusetts, şi Lockheed-Martin din Dallas, Texas.

Pentru implementarea acestui acord va fi necesar ca aproximativ 30 de reprezentanţi ai Guvernului SUA şi 40 de reprezentanţi ai contractorilor să se deplaseze în România, pentru instalarea echipamentelor, verificarea sistemului, instruire şi support tehnic şi logistic.

Un alt subiect discutat ar putea fi cel privind amânarea în CSAT a dezbaterii privind înzestrarea armatei.

Premierul Mihai Tudose a explicat, miercuri, că problemele privind înzestrarea Armatei din CSAT nu au pornit de la nealocarea banilor în bugetul MApN, ci de la cum vor fi aceştia cheltuiţi, urmând să aibă o discuţie cu conducerea ministerului săptămâna aceasta sau cea viitoare.

Planul pentru înzestrarea Armatei a fost retras de pe ordinea de zi a CSAT, pentru că nu respecta cerinţa cu alocarea bugetară de 2% din PIB pentru cel puţin un deceniu, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, precizând că documentul va fi adaptat şi prezentat ulterior în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...