Tudose: M-am întâlnit cu reprezentanţii unor bănci, le-am transmis că ar trebui să înceapă să plătească impozite statului român

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că a transmis ca mesaj reprezentanţilor unor bănci cu activitate în România, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu aceştia, că 'epoca romantică' s-a terminat şi ar fi timpul 'să înceapă să lucreze pe profit, în sensul de a da şi nişte impozite statului român, nu de a scoate toţi banii afară'.
Economica.net - vin, 11 aug. 2017, 19:05
Tudose: M-am întâlnit cu reprezentanţii unor bănci, le-am transmis că ar trebui să înceapă să plătească impozite statului român

‘M-am întâlnit cu câţiva dintre reprezentanţii acestor bănci, i-am întrebat dacă strămoşii lor au luptat la lupta de la Solverino, cea în urma căreia a luat fiinţă Crucea Roşie, nu prea au ştiut despre ce e vorba, recunosc, întrebându-i dacă fac misiuni de apostolat economic sau, poate, le dăm nişte bani. (…) Nu poţi să fii o bancă şi să spui că 10 ani nu ai avut profit. (…) Nu mai merge. Am vorbit cu domnul ministru de Finanţe, le-am povestit şi lor că epoca romantică a luat sfârşit şi că poate ăştia cinci ani, 10 ani, în care au făcut şcoala la locul de muncă să înveţe cum să conducă o bancă sunt suficienţi şi ar fi cazul să înceapă să lucreze pe profit în sensul de a da şi nişte impozite statului român, nu de a scoate toţi banii afară. Nu toţi sunt în aceeaşi categorie, sunt şi bănci care joacă corect. Repet, are totul o limită. Înţeleg că şi domnul ministru de Finanţe a avut o discuţie cu ei, o să mai aibă o discuţie, şi suntem la etapa în care să colorăm frumos, să vorbim frumos. Dacă nu merge aşa, ascuţim creioanele’, a declarat Mihai Tudose, întrebat în cadrul unui interviu la Realitatea Tv despre faptul că în România ‘băncile nu au profit’.

Te-ar mai putea interesa și
Unde se va așeza prețul energiei în 2027? Diferențe uriașe între cât cer producătorii și cât ar oferi clienții, licitații anulate pe bandă
Unde se va așeza prețul energiei în 2027? Diferențe uriașe între cât cer producătorii și cât ar oferi clienții, ...
Diferențele mari de prețuri între cât se cere ți cât se oferă pe energia profil bandă cu livrare anul viitor nu permit încheierea de tranzacții pe piața la termen....
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările la cel mai lung tunel ar putea începe din toamnă – surse
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările la cel mai lung tunel ar putea începe din toamnă – surse
WeBuild va lansa utilajul TBM pentru forarea tunelului Poiana (1,78 kilometri) la portalul dinspre Sibiu, și nu la cel dinspre ...
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice şi furnizor deservicii EPC şi IT, listat la Bursa ...
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de ...