Turcan: Salariul minim ar putea crește cu între 8% și 12% până la sfârșitul anului

Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Ploieşti.
AGERPRES - mar, 21 sept. 2021, 17:44
Turcan: Salariul minim ar putea crește cu între 8% și 12% până la sfârșitul anului

„În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a arătat ea.

Ministrul Muncii nu a putut preciza de când şi nici cu cât, având în vedere că negocierile tripartite sunt încă în derulare.

„Aş vrea să ştiţi că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%. Pe mine mă interesează, ca ministrul al Muncii, ca majorarea să fie consistentă şi simţită”, a mai spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Citește și: https://www.economica.net/citu-va-propune-patronatelor-o-crestere-a-salariului-minim-de-8-de-la-1-noiembrie-sau-1-decembrie_532247.html

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

Potrivit directorului executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, Guvernul ar trebui să majoreze salariul minim pe economie din luna ianuarie a anului viitor, şi nu mai înainte, deoarece companiile internaţionale şi româneşti au bugetele de salarii bătute în cuie şi nu pot face realocări de fonduri după cum doresc ele.

El a apreciat că o majorare de 8% a salariului minim este rezonabilă, având în vedere că inflaţia pare că se va apropia de 5% la finalul anului.

Pe de altă parte, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu, spune că propunerea Guvernului de majorare cu 8% a salariului minim pentru anul viitor ar reprezenta o creştere reală de 1% a salariului minim, deoarece inflaţia la finalul anului curent va fi probabil de peste 7%. Şi leaderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a susţinut că propunerea şefului Guvernului ar avea un impact nesemnificativ asupra venitului net al unui angajat plătit cu salariul minim, comparativ cu creşterea preţurilor la energie suportate de salariaţi.

Citește și: https://www.economica.net/sindicatele-au-solicitat-cresterea-salariului-minim-brut-cu-250-de-lei_530494.html

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor
Bolojan şi Orban au anunţat fuziunea Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în prima parte a anului viitor
Preşedintele Partidului Naţional, Ilie Bolojan, şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, au anunţat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forţa Dreptei, prin absorbţie, cu PNL în......
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii ...
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari ţărilor din Golf – raport Allianz
Războiul dintre Iran şi Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de ...
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Cotroceniul nu este proprietatea președintelui ca libertatea presei să depindă de buna lui dispoziție
Există momente în care o funcție publică îți oferă autoritate. Felul în care alegi să o folosești spune mai multe ...