Turcia îi folosește pe imigranți drept pârghie pentru a mișca Uniunea Europeană împotriva Siriei și Rusiei

Numeroşi migranţi se îndreaptă în Turcia către frontierele cu Grecia şi Bulgaria, după ce Ankara a decis să le permită să plece înspre Europa ca răspuns la uciderea a 33 de soldaţi turci într-un atac al forţelor siriene în provincia Idlib, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Economica.net - vin, 28 feb. 2020, 16:15
Turcia îi folosește pe imigranți drept pârghie pentru a mișca Uniunea Europeană împotriva Siriei și Rusiei

„Am decis, cu efect imediat, să nu mai oprim refugiaţii sirieni să ajungă în Europa pe uscat şi pe mare”, a declarat agenţiei Reuters un oficial turc. „Toţi refugiaţii, inclusiv sirienii, sunt acum bineveniţi să plece către UE”, a adăugat el.

„Ca rezultat al atacului, refugiaţii care sunt în Turcia se îndreaptă către Europa, iar cei care se află pe teritoriul sirian se îndreaptă către Turcia”, a afirmat la rândul său un purtător de cuvânt al formaţiunii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), citat de agenţia EFE.

Aceste declaraţii, interpretate în cheia unei ameninţări la adresa UE pentru a o determina să exercite presiuni asupra Siriei şi Rusiei, care susţine armata siriană, au alertat autorităţile greceşti şi bulgare, care au luat măsuri suplimentare la graniţele lor terestre şi maritime.

Sosirea de partea turcă a graniţei a primelor grupuri de migranţi care au încercat să pătrundă în Grecia în zona punctului de frontieră Kastanies a determinat guvernul grec să închidă acest punct de trecere, în zonă fiind desfăşurate efective suplimentare de forţe de ordine. Conform presei greceşti, sute de migranţi au încercat deja vineri să treacă această graniţă şi au fost opriţi de grăniceri.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a informat-o şi pe cancelarul german Angela Merkel asupra situaţiei şi măsurilor luate de Grecia pentru a preveni un nou val migrator masiv.

La rândul său, premierul bulgar Boiko Borisov a declarat că migranţii se adună în zona oraşului turc Edirne, situat în apropierea frontierei Turciei cu Bulgaria şi Grecia. Efective ale armatei şi jandarmeriei bulgare au fost trimise în zonă pentru a opri intrarea migranţilor în Bulgaria, autorităţile de la Sofia avertizând că astfel de măsuri sunt cu atât mai necesare în contextul răspândirii coronavirusului.

Premierul Borisov a anunţat sporirea măsurilor de securitate şi la frontierele maritime ale Bulgariei, după ce a primit informaţii că forţele de securitate turce au redus nivelul de vigilenţă la toate graniţele Turciei.

În acest timp, Turcia susţine că a bombardat în Siria peste 200 de obiective şi a ucis 309 soldaţi sirieni, ca represalii după atacul aerian sirian soldat cu moartea a 33 de soldaţi turci în provincia siriană Idlib.

În contextul creşterii tensiunilor în zonă, unde Rusia a trimis două fregate din Flota Mării Negre, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat asupra riscului unei confruntări militare internaţionale deschise şi a cerut să se ia urgent măsuri de dezescaladare.

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul de 100% la categoria „siguranță post-accident”, unul dintre cei......
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...