Turismul dentar, în creştere. S-a dublat numărul celor care vin în România pentru a beneficia de servicii stomatologice

Numărul celor care au venit în România, anul trecut, special pentru a beneficia de servicii stomatologice, s-a dublat, potrivit unui lanţ de clinici din Capitală, a cărui cifră de afaceri provine, în procent de 10% din turismul dentar.
Economica.net - J, 28 apr. 2016, 03:58
Turismul dentar, în creştere. S-a dublat numărul celor care vin în România pentru a beneficia de servicii stomatologice

Fenomenul turismului dentar a luat amploare odată cu dezvoltarea centrelor de implantologie dedicate acestui segment de clienţi, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

„Un străin lasă, în medie, 4.800 de euro în clinică, pentru servicii complexe,majoritar de implantologie. Preţurile de la noi sunt de două, trei ori mai mici decât în Europa de Vest, aşa că, oricare ar fi suma pentru transport şi cazare, tot se face o economie. Calitatea serviciilor şi materialelor utilizate de clinicile noastre respectă normele europene, preţurile mici fiind doar rezultatul situaţiei economice actuale din România. Cheltuielile lunare, mă refer aici la salarii, taxe, facturi, chirie- sunt mai mici aici, comparativ cu ale ţări din Europa. Majoritatea pacienţilor sunt din Italia şi Spania, două ţări cu o comunitate mare de români. Anul acesta ţintim spre Anglia şi Elveţia”, a spus medicul stomatolog Ionuţ Leahu.

În ceea ce priveşte profilul pacientului străin, acesta este în general de origine italiană, în jurul vârstei de 50 de ani , cu probleme parodontale grave, tratamente nereuşite în trecut şi cu indicaţie de reabilitare orală completă.

„Din momentul în care pacientul acceptă planul de tratament propus, i se pune la dispoziţie un specialist care se ocupă de organizarea sejurului medical. Asta înseamnă că ne ocupăm de transferul de la aeroport şi prezentarea variantelor de cazare, în funcţie de acordurile încheiate. Îl putem caza chiar în aceeaşi locaţie unde se află clinica. Îi stăm la dispoziţie 24 din 24 de ore, pentru consultanţă. Documentele şi facturile le primeşte traduse în limba sa, îi facem recomandări pentru timpul liber şi îi putem organiza circuite turistice dacă îşi doreşte”, a spus Amelia Slătineanu, consultant în turism medical.

Potrivit aceluiaşi lanţ de clinici stomatologice, un pacient român lasă la dentist, în medie, 2.500 de lei, echilibrul provenind nu din costurile servicilor de rutină, ci din lucrările de implantologie, de care ar avea nevoie mai bine de jumătate din populaţia de peste 20 de ani a ţării.

Potrivit Platformei „Pentru o Mai Bună Sănătate Orală”, România a alocat, în 2015, opt eurocenţi, adică mai puţin de 50 de bani, pe cap de locuitor, pentru sănătate orală, fiind ultima în clasamentul european. Ţările din care provin turiştii “medicali”, Italia şi Spania, alocă patru euro, respective 1,2 euro. La pol opus, se află Germania, cu aproape nouă euro pe cap de locuitor, cheltuiţi pentru servicii din aria sănătăţii orale

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...