Peste 130.000 de turişti pe litoral în weekend. Cât au cheltuit

Cei peste 130.000 de turişti prezenţi în acest weekend pe litoralul românesc au cheltuit pe cazare, mâncare şi distracţie aproape 12 milioane de euro, potrivit unui studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), notează Agerpres.
Economica.net - lun, 20 iul. 2015, 14:22
Peste 130.000 de turişti pe litoral în weekend. Cât au cheltuit

În perioada 17-19 iulie 2015, numărul turiştilor veniţi pe liroralul românesc a fost cu 15% mai mare decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.

De altfel, numărul turiştilor înregistraţi oficial în weekend-ul abia înceiat, în staţiunile româneşti de la malul mării, a fost în creştere cu 35% faţă de weekend-ul precedent.

Dintr-un studiu al FPTR, realizat pe baza observaţiilor hotelierilor de la mare, doar pe mâncare, cheltuielile au ajuns la 4,1 milioane de euro pe weekend, cazarea a costat în total 4,6 milioane de euro, iar pentru distracţie turiştii au alocat 2,8 milioane de euro, în total.

‘Văzute global, aceste sume par mari, însă nu este aşa. Practic, un turist cheltuie, în medie, la mare, 45 de euro pe zi pe cazare, mâncare şi distracţie, ceea ce arată că litoralul românesc rămâne, pentru români, cea mai ieftină opţiune pentru vacanţa de vară’, a spus Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Sumele cheltuite pe mâncare diferă în funcţie de bugetul turiştilor, dar şi în funcţie de staţiune. În staţiunile din nord, unde turiştii sunt mai cu dare de mână, preţul unei singure mese poate depăşi 100 de lei, în funcţie de categoria restaurantului.

În staţiunile din sud, însă, unde turiştii nu dispun de foarte mulţi bani, preţurile sunt mai mici, iar aceştia pot mânca şi cu 50 de lei pe zi. Aici sunt la mare căutare şi hamsiile şi preparatele din peşte, dar cei mai câştigaţi sunt turiştii care au ales all inclusive sau au masa inclusă în pachetul de servicii.

,,Din păcate, există o mare discrepanţă între sumele cheltuite pe distracţie în Mamaia, faţă de sudul litoralului. În cluburile din nordul litoralului sunt turişti care plătesc şi câteva mii de euro pe o seară în club, pe când în sud sunt foarte mulţi care nu alocă niciun leu pentru distracţie. Pentru aceştia, cea mai importantă cheltuială este cu mâncarea’, a afirmat Dragoş Răducan.

Pe litoralul românesc ajung în fiecare an în jur de 1,9-2 milioane de turişti, dintre care doar 1-2% sunt străini, conform statisticilor FPTR.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...