TVR propune ca finanţarea transmisiei competiţiilor olimpice sau mondiale să fie asigurată de la bugetul de stat

Televiziunea Română a înaintat Ministerului Culturii, marţi, un proiect de lege privind completarea articolului 41 alin. (1) din Legea nr. 41/ 1994 de organizare şi funcţionare a TVR, care 'să reglementeze accesul tuturor cetăţenilor la evenimentele de importanţă majoră, naţionale şi internaţionale, aşa cum sunt ele definite în Hotărârea Guvernului nr. 47 /2003', informează un comunicat al televiziunii publice, transmis Agerpres.
Economica.net - mie, 25 mart. 2015, 10:05
TVR propune ca finanţarea transmisiei competiţiilor olimpice sau mondiale să fie asigurată de la bugetul de stat

‘Prin programele sale, TVR are rolul de a oferi telespectatorilor evenimentele culturale, artistice şi sportive stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 47/ 2003 ca fiind de importanţă majoră: Festivalul Internaţional ‘George Enescu’, Jocurile Olimpice de Iarnă, Jocurile Olimpice de Vară, Campionatul Mondial şi cel European de fotbal şi jocurile de calificare ale echipei naţionale a României’, se arată în documentul citat.

TVR subliniază că acest lucru impune însă şi luarea unor măsuri care ‘să asigure o finanţare corectă a serviciului public de televiziune, pentru a avea şi sursele necesare achiziţionării drepturilor de difuzare’.

Potrivit televiziunii publice, singurul eveniment de importanţă majoră cu finanţare asigurată de la bugetul de stat este Festivalul George Enescu.

‘Până acum, Televiziunea Română a făcut eforturi considerabile şi, în ciuda situaţiei economice dificile prin care trece de mai mult timp, a transmis, în 2014, Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia şi Jocurile Olimpice de la Soci, iar în 2012, Campionatul European de Fotbal şi Jocurile Olimpice de Vară de la Londra. La acestea s-au adăugat meciurile din deplasare ale echipei naţionale de fotbal, dar şi numeroase alte competiţii naţionale, mondiale şi europene de handbal, patinaj, gimnastică, rugby, canotaj, atletism, nataţie etc.’, se arată în comunicat.

În vederea pregătirilor pentru următoarele evenimente de importanţă majoră, TVR ‘consideră necesară actualizarea prevederilor legale existente referitoare la finanţarea instituţiei, în sensul asigurării de la bugetul de stat a surselor financiare necesare achiziţionării drepturilor privind transmisiile evenimentelor de importanţă majoră stabilite prin HG nr. 47/2003’.

Având în vedere faptul că evenimentele de importantă majoră au fost stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar legea privind organizarea şi funcţionarea activităţii TVR nu cuprinde această categorie de evenimente, Televiziunea Română propune completarea articolului 41 alin. (1) din Legea nr. 41 /1994.

Potrivit propunerii TVR, respectivul articol ar arăta astfel: ”Art. 41. (1) Prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat, alocate Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune pentru acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare, pentru achiziţionarea de echipamente şi piese de schimb radio şi televiziune, materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii specifice, precum şi, integral, fondurile necesare pentru utilizarea staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice, datorate agenţilor economici din sistemul comunicaţiilor; pentru asigurarea pazei, ca obiectiv de interes naţional; pentru achitarea cotizaţiilor cuvenite organizaţiilor guvernamentale internaţionale; pentru organizarea şi difuzarea evenimentelor de importanţă majoră, naţionale şi internaţionale, cu caracter cultural, artistic şi sportiv.’

Proiectul de lege a fost transmis Guvernului României, prin Ministerul Culturii, în vederea însuşirii lui ca iniţiativă legislativă, se mai arată în comunicatul TVR.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...