Twitter a făcut dezvăluiri despre un conţinut cu caracter promoţional finanţat din Rusia

Reţeaua de socializare Twitter a indicat joi că postul de televiziune rusesc Rusia Today, acuzat de Washington de a fi încercat să influenţeze alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA, a finanţat anul trecut aproximativ 1.800 de tweet-uri cu caracter promoţional, relatează AFP.
Economica.net - vin, 29 sept. 2017, 07:38
Twitter a făcut dezvăluiri despre un conţinut cu caracter promoţional finanţat din Rusia

Reţelele de socializare sunt expuse criticilor de mai mult luni, fiind acuzate că au servit drept platformă de propagandă venită din Rusia în timpul campaniei electorale care a dus la victoria republicanului Donald Trump.

Congresul american, precum şi un procuror special, investighează posibila ingerinţă rusă în alegeri.

Rusia Today (RT) ‘a cheltuit 274.000 dolari pentru conţinutul sponsorizat în SUA în 2016 ‘, a scris Twitter joi pe blogul său oficial.

Cele trei conturi de Twitter ale Russia Today ‘au promovat 1.823 de tweet-uri care vizau în mod sigur sau probabil piaţa americană. Aceste campanii vizau utilizatori abonaţi la conturile media tradiţionale şi, în principal, evidenţiau tweet-urile despre actualitate’, detaliază grupul cu sediul în San Francisco.

Facebook a dezvăluit deja că a detectat conturi activate din Rusia şi care au servit la publicarea de mesaje cu caracter politic prin achiziţionarea de spaţiu publicitar în reţea.

‘Din cele aproximativ 450 de conturi semnalate recent de Facebook în cadrul investigaţiilor (interne), am ajuns la concluzia că 22 dintre acestea aveau conturi Twitter corespondente’, a adăugat grupul, adăugând că a suspendat conturile respective.

‘Mai mult, plecând de la acest conturi, noi am găsit alte 179 care erau legate de acestea’, indică Twitter, precizând că a închis o parte dintre ele.

Twitter a declarat că a prezentat aceste informaţii comisiilor de anchetă din Senat şi din Camera Reprezentanţilor, în faţa cărora a vorbit unul din responsabilii săi joi.

Grupul a mai spus că acţionează în prezent pentru a detecta mai bine mesajele postate de sistemele automate – numite ‘bots’ – suspectate de bombardarea reţelei cu mesaje destinate să manipuleze o parte a opiniei publice.

Publicat de asemenea joi, un studiu realizat de Universitatea britanică Oxford afirmă că multe mesaje destinate în scop de dezinformare au fost postate prin ‘bots’ pe Twitter în timpul alegerilor prezidenţiale americane şi au vizat în mod deliberat anumiţi alegători.

În zilele care au precedat scrutinul, ‘utilizatori de Twitter au primit mai mult conţinut cu caracter de dezinformare, fragmentat sau conspiraţionist decât mesaje provenind de la mass-media profesioniste’, mai afirmă studiul, care a examinat milioane de tweet-uri publicate între 1 şi 11 noiembrie 2016.

Aceste mesaje au vizat în principal utilizatorii situaţi în state americane indecise , numite ‘state swing’, cum ar fi New Hampshire (est) sau Florida (sud-est), afirmă cercetătorii.

Twitter a contestat acest studiu joi, afirmând într-un e-mail trimis AFP că studiile efectuate de terţi privind influenţa ‘bots’ şi dezinformarea pe Twitter sunt ‘aproape întotdeauna false şi metodologic foarte imperfecte’, în special pentru că numai 2% din tweet-uri sunt geolocalizate.

Moscova a negat în mod repetat încercarea de a influenţa procesul electoral din SUA, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul energetic va deveni una dintre liniile sale principale de afaceri în......
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează ...
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de ...