Twitter îi va preda în 20 ianuarie 2021 controlul asupra contului prezidențial @POTUS lui Joe Biden

Twitter îi va preda lui Joe Biden controlul asupra contului prezidenţial @POTUS atunci când preşedintele ales al SUA va depune jurământul de învestire, chiar dacă până acum preşedintele Donald Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie, au relatat vineri media americane, citate de AFP, relatează Agerpres.
Economica.net - S, 21 nov. 2020, 09:30
Twitter îi va preda în 20 ianuarie 2021 controlul asupra contului prezidențial @POTUS lui Joe Biden

Reţeaua de socializare online „se pregăteşte activ pentru tranziţia conturilor Twitter instituţionale ale Casei Albe pe 20 ianuarie 2021”, a indicat purtătorul de cuvânt al Twitter, Nick Pacilio, într-un e-mail trimis publicaţiei Politico.

Operaţiunea este realizată în colaborare cu Arhivele Naţionale, aşa cum s-a întâmplat şi în 2017, a precizat Pacilio.

Toate tweet-urile publicate pe conturile @POTUS, @FLOTUS, @VP şi celelalte conturi oficiale vor fi arhivate. Ulterior, conturile vor fi reiniţializate şi predate noii administraţii de la Casa Albă în aceeaşi zi.

În timpul mandatului său, Donald Trump a folosit intens Twitter. Contul său personal, @realDonaldTrump, are 88 de milioane de urmăritori, cu mult peste numărul celor care urmăresc contul prezidenţial @POTUS (32 de milioane).

@POTUS est utilizat mai ales pentru a retrimite tweet-urile de pe contul personal al lui Donald Trump.

Multe dintre anunţurile inopinate ale lui Trump au fost făcute pe Twitter.

De la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, platforma a adăugat mesaje de avertizare în cazul mai multor tweet-uri ale lui Donald Trump, în contextul în care acesta continuă să afirme că a câştigat alegerile şi că victoria contracandidatului său democrat, Joe Biden, este legată de o fraudă masivă, fără însă a oferi dovezi în această privinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...