Uber contra Bolt: cine a avut afaceri și profit mai mare în 2021

Pandemia a început în 2020 și în acel an au fost adoptate cele mai stricte restricții de circulație, însă în 2021 românii au putut să circule și, cel puțin în teorie, afacerile companiilor de ride-hailing s-au putut reface. ECONOMICA.NET a consultat datele disponibile public pe portalul Ministerului Finanţelor pentru principalele firme de ride-hailing pentru a afla ce date financiare au depus pentru anul trecut.
Lidia Neagu - D, 05 iun. 2022, 21:56
Uber contra Bolt: cine a avut afaceri și profit mai mare în 2021

Afacerile și profitul Uber România au scăzut mult în anul 2021, comparativ cu 2020, potrivit datelor oficiale raportate la Ministerul de Finanțe de către filiala românească a companiei americane. Astfel, Uber BV Filiala București SRL, firma din România a companiei americane, a raportat o cifră de afaceri de 8,43 milioane de lei, o scădere de aproape 40%, de la 14 milioane de lei în 2020, iar Bolt a raportat o creștere de 132% a afacerilor, de la 20,5 mil. lei la 47,58 milioane de lei.

Veniturile Uber au fost de 8,43 milioane de lei în 2021, al doilea an al pandemiei COVD-19. Veniturile companiei românești Uber au scăzut cu aproximativ 40% în 2021 față de 2020, primul an al pandemiei, și cu 34% față de 2019.

Pe de altă parte, Bolt România a obținut, potrivit bilanțului depus la Ministerul de Finanțe, venituri de 47,74 milioane de lei, cu 51% peste nivelul înregistrat în 2020, de 31,47 milioane de lei și mai mult decât dublu față de 2019 (20,64 mil. lei).

Profitul net raportat de Uber a fost de 411.572 lei în anul 2021, de aproape 3 ori mai mic decât în anul 2020 și de aproape 2 ori mai mic decât profitul pe anul 2019. În comparație, Bolt a obținut un profit de 2,23 milioane de lei, cu 11% peste 2020 și de aproximativ de 8 ori mai mare față de 2019.

De asemenea, Uber a avut un număr mediu de 11 angajați proprii, în scădere cu 5 față de anul 2020. Înainte de pandemie, în 2019, compania a avut 17 angajați, în medie. Amintim că, din iunie 2020, compania și-a închis în România serviciul de livrări Uber Eats.

Bolt a raportat în 2021 un număr mediu de 182 de salariați proprii, față de 78 în anul precedent și 68 în 2019.

De menționat este faptul că bilanțul depus de Uber BV Filiala București SRL nu reflectă întocmai situația financiară a companiei. Asta deoarece aceasta este doar o filială a companiei Uber BV din Olanda, prin care compania americană își derulează o serie de operațiuni europene. De exemplu, așa cum publicația noastră a relatat pe larg, în 2018, potrivit firmelor de taxi din România, care erau atunci în conflict cu Uber, procentul de 25% pe care aplicația îl oprește pentru fiecare cursă efectuată în România rămâne la compania din Olanda.

Cea de-a treia companie de ride-haling care a activat în 2020 în România este Free Now, însă compania nu a depus încă bilanțurile contabile aferente anului trecut. De asemenea, compania cu sediul central în Germania, este deținută de giganții auto BMW Group și Mercedes – Benz Mobility (fosta Daimler Mobility), a ieșit de la 1 iunie de pe piața românească.

Pcelor mai recente date oficiale disponibile la Ministerul Finanțelor,în anul 2019, firma românească a Free Now, Clever Tech, a avut o cifră de afaceri de 16,8 milioane de lei și pierderi de 52,3 milioane de lei. În 2019, avea un număr mediu de 67 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...