Ucraina: Alegerile locale vor avea loc după 2015 – Hollande

Alegerile locale în estul Ucrainei vor fi organizate după 2015, a declarat vineri preşedintele francez Francois Hollande la sfârşitul unui summit cvadripartit la Paris, respingând desfăşurarea unui scrutin programat la 18 octombrie de separatiştii proruşi, informează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 18:40
Ucraina: Alegerile locale vor avea loc după 2015 - Hollande

‘În ceea ce priveşte alegerile … va dura mai mult. Noi nu dorim desfăşurarea de alegeri în teritoriile din estul Ucrainei în condiţii ce nu ar respecta (acordul de la) Minsk’, a precizat el, referindu-se la aşa-numitul proces de pace de la Minsk, notează şi Reuters.

Declaraţia a făcut-o într-o conferinţă coumună cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Larăndul ei, Merkel a subliniat că aceste alegeri se vor ţine ‘în conformitate cu legislaţia ucraineană’.

‘Prin urmare, este chiar acum sigur că – din moment ce avem nevoie de trei luni pentru a organiza alegerile – vom merge dincolo de data stabilită pentru (implementarea acordului n.r.) Minsk, care este 31 decembrie’, a mai spus preşedintele francez după discuţii cu liderii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko şi german Angela Merkel.

Acordul de la Minsk prevede ca Ucraina să recupereze controlul deplin asupra frontierelor sale până la finele anului, aminteşte Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...