Ucraina anunţă deblocarea unui punct de trecere a frontierei cu Polonia, după protestul transportatorilor polonezi

Ucraina a anunţat duminică deblocarea unui punct de trecere a frontierei cu Polonia, la două zile după o întrevedere, la Kiev, între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi noul şef al diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski, pentru a găsi o soluţie, informează AFP.
AGERPRES - D, 24 dec. 2023, 13:48
Ucraina anunţă deblocarea unui punct de trecere a frontierei cu Polonia, după protestul transportatorilor polonezi

„Circulaţia camioanelor a fost reluată: agricultorii polonezi îşi încetează blocada în faţa postului de control de la Medyka” (sud), a anunţat poliţia de frontieră ucraineană, într-un comunicat pe Telegram. Blocada „a luat sfârşit la ora 09:30 (07:30 GMT), iar „înregistrarea, precum şi trecerea camioanelor care intră în Ucraina se efectuează ca de obicei”.

Transportatorii polonezi, care denunţă „concurenţa neloială” a colegilor lor ucraineni, blochează de la începutul lui noiembrie frontiera între cele două ţări, generând cozi de aşteptare interminabile.

Ei cer înainte de toate restabilirea unui sistem european de permis pentru companiile de transport ucrainene care trimit camioane în Polonia. Însă, UE a renunţat la acest sistem pentru a susţine Kievul, după declanşarea invaziei ruse în februarie 2022 şi de atunci a prelungit această exceptare până în iunie 2024.

La rândul său, Ucraina depinde puternic de transportul rutier cu Polonia, membră a Uniunii Europene, pentru exporturile şi importurile sale, în special după invazia rusă, în urmă cu aproape doi ani.

Vineri, noul şef al diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a avut la Kiev întrevederi cu ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, precum şi cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a discuta asupra acestui subiect care tensionează relaţiile între cele două state vecine.

„Trebuie să găsim soluţii”, a insistat în faţa presei Kuleba, estimând situaţia drept „inacceptabilă”, în timp ce Kubrakov a spus că „speră să fie găsită o poziţie comună săptămâna aceasta”.

Noul prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, a promis că va găsi o soluţie în privinţa transportatorilor nemulţumiţi din ţara sa.

Polonia este unul dintre principalii susţinători ai Ucrainei în Europa, însă relaţiile dintre cele două state s-au tensionat în ultimele luni pe fondul disputelor comerciale.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul chinezilor a ajuns la 91,5%. Când e gata
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lotul chinezilor a ajuns la 91,5%. Când e gata
Lucrările la lotul 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 au ajuns la un stadiu fizic de 91,5%, anunță marți secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Singura autostradă......
Un fost angajat TeraPlast dă în judecată compania și cere despăgubiri de 1,5% din cifra de afaceri. Nu este la prima acțiune de acest gen
Un fost angajat TeraPlast dă în judecată compania și cere despăgubiri de 1,5% din cifra de afaceri. Nu este la prima ...
TeraPlast S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la primirea unei noi ...
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marţi licenţe de exploatare comercială ...
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Societatea Națională a Sării S.A. (Salrom) a transmis astăzi un comunicat în care anunță că ultimele zile a fost ...