Ucraina ar putea închide porturile maritime din Crimeea

Inspectoratul de Stat al Ucrainei privind securitatea transportului maritim şi fluvial (Ukrmorrecinspekţia) a elaborat un proiect de rezoluţie a Cabinetului de Miniştri de la Kiev, prin care propune închiderea temporară a porturilor maritime din peninsula Crimeea, din cauza imposibilităţii de a asigura siguranţa navigaţiei pe teritoriul crimeean, după anexarea peninsulei de către Federaţia Rusă - a anunţat, vineri, şeful Ukrmorrecinspekţia, Pavlo Bulanovici.
Economica.net - vin, 06 iun. 2014, 10:26
Ucraina ar putea închide porturile maritime din Crimeea

„În acest moment, nu putem asigura siguranţa navigaţiei în cele cinci porturi din Crimeea, inclusiv în zona terminalelor care efectuează operaţiunile de încărcare şi descărcare. Prin urmare, am decis să întocmim aceste documente cu privire la închiderea temporară a tuturor porturilor şi a infrastructurii portuare din Crimeea” – a precizat Bulanovici. În mai 2014, Ucraina a notificat statele membre ale Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) în legătură cu incapacitatea de a asigura un nivel adecvat de siguranţă a navigaţiei şi a respectării obligaţiilor internaţionale în porturile maritime comerciale din Crimeea, după anexarea de către Rusia, în special în porturile din Evpatoria, Kerci, Sevastopol, Feodosia şi Ialta.

Pe teritoriul Ucrainei continentale, există 13 porturi maritime aparţinând statului ucrainean. În regiunea Odesa, funcţionează porturile „Odesa”, „Illicevsk”, „Belgorod-Dnistrovski” (Cetatea Albă, n.red) şi portul „Iujni”, iar în regiunea Mikolaiv, sunt situate porturile „Mikolaiv” şi „Oktiabrski”. Ucraina are, de asemenea, porturi în regiunea Mării Azov – „Mariupol” şi „Berdiansk”, iar pe Dunăre are trei porturi – „Reni”, Ismail” şi „Ust-Dunaiski”. În regiunea Herson, funcţionează porturile „Herson” şi „Skadovski”. Porturile ucrainene din peninsula Crimeea, anexată de Rusia la începutul acestui an, sunt situate în Kerci, Sevastopol, Feodosia, Ialta şi Evpatoria.

Te-ar mai putea interesa și
Forţele armate americane au lovit o navă care încerca să ajungă în Iran
Forţele armate americane au lovit o navă care încerca să ajungă în Iran
Forţele armate americane au anunţat că sâmbătă au scos din uz o navă de marfă sub pavilion gambian care încerca să ajungă într-un port iranian, lovind sala motoarelor cu o rachetă....
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Donald Trump, nevoit să devină un „Elvis Presley fără chitară”
Confruntat cu retragerea a tot mai mulţi artişti programaţi iniţial să concerteze la celebrarea celei de-a 250-a aniversări ...
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
FOTO Premieră în România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cum funcționează și cum poate fi accesat
Premieră în sistemul bancar din România. Revolut lansează primul card secret din țară. Cei care au deja instalată ...
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings își va transporta pasagerii „business” la avion cu limuzine Audi
AnimaWings și retailerul auto Porsche Inter Auto România au anunțat lansarea unui parteneriat exclusiv dedicat pasagerilor ...