Ucraina cere Rusiei să accepte o restructurare a datoriei până la finele lunii

Propunerea de restructurare a datoriilor Ucrainei, vitală pentru planul de asistenţă, a fost acceptată de majoritatea creditorilor, cu excepţia Rusiei, a anunţat joi premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - J, 15 oct. 2015, 11:03
Ucraina cere Rusiei să accepte o restructurare a datoriei până la finele lunii

În aceste condiţii, Arseni Iaţeniuk a insistat ca Rusia să accepte la rândul său, până la data de 29 octombrie, o restructurare a sumei de trei miliarde de dolari datorată de Ucraina, în caz contrar urmând ca disputa să fie decisă la tribunal. ‘Suntem gata pentru proceduri juridice’, a spus Arseni Iaţeniuk.

În luna august a acestui an, Ucraina şi un grup al principalilor săi creditori au ajuns la un acord de principiu pentru restructurarea unor obligaţiuni în valoare de 15 miliarde de dolari. Acordul prevede ştergerea cu 20% a valorii obligaţiunilor ucrainene precum şi extinderea maturităţii obligaţiunilor guvernamentale cu patru ani, până în 2027.

‘Peste 75% din creditori au votat în favoarea restructurării. Aşa cum era de aşteptat, singura ţară care nu a luat parte la vot a fost Federaţia Rusă. Sugerăm ca Rusia să accepte condiţiile de restructurare până la data de 29 octombrie’ a spus Iaţeniuk, adăugând că Rusia nu va beneficia de alte condiţii decât cele oferite comitetului creditorilor.

În schimb, Moscova insistă că vrea rambursarea completă a creditului de trei miliarde de dolari acordat Ucrainei, împrumut care ajunge la maturitate la finele acestui an.

Ucraina a obţinut un plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari pe patru ani din partea aliaţilor săi occidentali, în frunte cu Fondul Monetar Internaţional, însă acest sprijin include un efort de 15 miliarde de dolari care trebuie acceptat de creditorii privaţi ai Kievului

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat vineri că Washingtonul examinează un aşa-numit "plan B", un plan militar, pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, dacă în urma negocierilor......
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 62 de milioane de euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
„This time is different” este o expresie folosită în domeniul financiar, mai ales în apropierea unei crize. Ironia ...
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare de 40 de miliarde de dolari
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare ...
Acţiunile Puig, proprietarul mărcilor de parfumuri Jean Paul Gaultier şi Rabanne, au scăzut vineri cu aproximativ 14%, ...