UPDATE. Putin pune piciorul în prag! Cere negocieri „imediate”! Ucraina sfidează Rusia. Kiev-ul dă liber forțelor străine pe teritoriul său. Specialiștii așteaptă un răspuns dur de la Putin

Parlamentul Ucrainei a aprobat marţi un proiect de lege care permite participarea forţelor străine la exerciţii militare pe teritoriul său în 2022, decizie susceptibilă să înfurie Moscova, relatează Reuters.
AGERPRES - mar, 14 dec. 2021, 16:13
UPDATE. Putin pune piciorul în prag! Cere negocieri

UPDATE 17:00: Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi negocieri „imediate” cu NATO şi SUA privind garanţiile pe care trebuie să le primească Rusia pentru securitatea sa, pe fondul tensiunilor cu Ucraina, relatează AFP.

„Vladimir Putin a subliniat necesitatea lansării imediate de negocieri cu SUA şi NATO pentru a defini garanţiile judiciare pentru securitatea ţării noastre, în scopul excluderii extinderii viitoare a Alianţei la Est şi a desfăşurării de sisteme de armament care ameninţă Rusia în Ucraina şi alte state vecine”, a informat Kremlinul într-un comunicat după o discuţie între preşedintele rus şi omologul său finlandez, Sauli Niinisto.

Finlanda este un intermediar tradiţional între Rusia şi rivalii săi occidentali.

 

Potrivit proiectului prezentat de preşedintele Volodimir Zelenski, Ucraina intenţionează să organizeze la anul zece exerciţii militare de anvergură.

Ucraina, care nu este membră a NATO, şi-a intensificat cooperarea militară cu ţările occidentale pe fondul unei creşteri a acţiunilor ostile din partea Rusiei şi a aliaţilor ei care a creat preocupări privind izbucnirea unui conflict deschis între cele două state vecine. Kievul acuză Moscova că a desfăşurat circa 90.000 de militari de-a lungul graniţei comune, în timp ce Moscova susţine că este vorba de măsuri strict defensive şi că are dreptul de a-şi deplasa forţele pe teritoriul propriu oriunde consideră.

Ministrul adjunct al apărării ucrainean Anatoli Petrenko a declarat parlamentului înainte de vot că 21.000 de militari ucraineni şi 11.500 de militari din SUA, Marea Britanie, Polonia, România şi alte ţări vor lua parte la exerciţii terestre, maritime şi aeriene.

„Desfăşurarea de exerciţii multinaţionale pe teritoriul ucrainean va contribui la întărirea capacităţilor naţionale de apărare şi va susţine eforturile politice şi diplomatice de menţinere a stabilităţii în regiune”, a spus Petrenko.

Rusia nu a comentat deocamdată votul de marţi din parlamentul ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte
Pasajul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, anunţă primarul Capitalei Ciprian Ciucu, urmând ca la începutul anului viitor lucrarea să fie recepţionată....
Din cauza problemelor din Marea Neagră, cumpărătorii asiatici se reorientează spre grâul australian şi argentinian
Din cauza problemelor din Marea Neagră, cumpărătorii asiatici se reorientează spre grâul australian şi argentinian
Importatorii asiatici de grâu au cumpărat cel puţin o jumătate de milion de tone de grâu din Australia şi Argentina ...
Tren București – Budapesta – Bruxelles: Cum ai putea să cumperi un singur bilet pentru călătoriile în mai multe țări UE
Tren București – Budapesta – Bruxelles: Cum ai putea să cumperi un singur bilet pentru călătoriile în mai ...
Comisia Europeană vrea să creeze un sistem prin care poate cumpărat un singur bilet de tren, de pe același site, pentru ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 4,74 miliarde de lei la capitalizare (-0,66%), ...