Ucraina şi creditorii sunt pe punctul de a ajunge la un acord de restructurare a datoriei

Guvernul de la Kiev şi creditorii privaţi ai Ucrainei sunt aproape de un acord privind restructurarea datoriei publice a Ucrainei care ar viza reducerea cu 20% a valorii principalului pentru obligaţiuni în valoare de 19 miliarde de dolari, informează The Wall Street Journal şi Financial Times.
Economica.net - mar, 25 aug. 2015, 12:15
Ucraina şi creditorii sunt pe punctul de a ajunge la un acord de restructurare a datoriei

Începând din luna martie a acestui an, Guvernul ucrainean a purtat negocieri intense cu un grup de creditori privaţi care deţin aproape jumătate din datoria publică a Ucrainei. Potrivit Wall Street Journal, în cursul negocierilor, principalii creditori privaţi au propus o ştergere cu 20% a valorii nominale a obligaţiunilor lor. Cele două părţi nu au finalizat încă detaliile referitoare la această reducere cu 20% a valorii obligaţiunilor însă un acord ar putea fi anunţat chiar în cursul acestei săptămâni, au declarat pentru WSJ surse din apropierea discuţiilor.

‘Nu avem încă un acord, negocierile se derulează în continuare pentru atingerea ţintelor FMI. Guvernul ucrainean nu a luat încă o decizie şi toate opţiunile rămân pe masă’, a precizat Ministerul ucrainean de Finanţe într-un comunicat de presă.

Reducerea valorii obligaţiunilor ar putea să facă parte dintr-un acord mai amplu care să includă şi prelungirea maturităţii datoriilor, îngheţarea plăţii cuponului şi un instrument de rambursare a datoriei care ar fi legat de relansarea economiei ucrainene.

O uşurare a poverii datoriei Ucrainei este crucială pentru această ţară afectată de o profundă criză economică, pierderea Crimeei şi 16 luni de război cu separatiştii proruşi din estul industrial care au provocat decesul a peste 6.800 de persoane.

Fosta republică sovietică a obţinut un plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari pe patru ani din partea aliaţilor săi occidentali, în frunte cu Fondul Monetar Internaţional, însă acest sprijin include un efort de 15,3 miliarde de dolari care trebuie acceptat de creditorii privaţi ai Kievului.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile în creştere accelerată la energie....
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, ...