Ucraina: UE şi SUA, preocupate de riscul de a „degenera” al crizei după descinderea la sediul opoziţiei

Reprezentanta diplomaţiei UE, Catherine Ashton, care începe marţi o misiune de conciliere la Kiev, s-a declarat "îngrijorată" de riscurile unei "degenerări" a crizei din Ucraina după o descindere la sediul opoziţiei, relatează AFP. Şi vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, i-a transmis, luni, preşedintelui Viktor Ianukovici "profunda preocupare" în legătură cu protestele violente din Ucraina, anunţă Casa Albă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 10 dec. 2013, 05:38
Ucraina: UE şi SUA, preocupate de riscul de a

„Înainte de vizita mea la Kiev, aflu cu îngrijorare informaţiile conform cărora poliţia a forţat întrarea în sediul celui mai mare partid de opoziţie”, a afirmat Ashton, citată într-un comunicat transmis în noaptea de luni spre marţi.

Aceste evenimente survenite „chiar în ziua în care preşedintele Viktor Ianukovici a propus o masă rotundă naţională (…) riscă serios să deraieze procesul” de negociere a unei reglementări a crizei prin care trece ţara, a adăugat ea.

Ashton a cerut „autorităţilor ucrainene să dea dovadă de cât mai multă reţinere posibilă şi să se abţină de la orice utilizare suplimentară a forţei pentru a lăsa teren unei soluţii negociate” la impasul actual.

Forţele de ordine ucrainene au intervenit în forţă luni asupra manifestanţilor care blocau sediul guvernului şi au realizat o descindere la sediul partidului opozantei Iulia Timoşenko.

Ianukovici anunţase anterior că acceptă discuţii cu opoziţia, care solicită demisia preşedintelui ca urmare a refuzului acestuia de a semna un acord cu UE, la sfârşitul lui noiembrie.

Poliţia a dezminţit orice implicare în operaţiunea împotriva partidului lui Timoşenko.

Ashton se va afla marţi şi miercuri la Kiev pentru a susţine reglementarea crizei politice din Ucraina.

Conform unei purtătoare de cuvânt, aceasta se va întâlni „cu toate părţile implicate”, guvern, opoziţie şi reprezentanţi ai societăţii civile „pentru a susţine căutarea unei soluţii politice”.

„Uniunea Europeană are dreptul şi datoria de a fi alături de cetăţenii Ucrainei” a declarat la rândul său, luni, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Statele Unite au transmis „profunda preocupare” în legătură cu criza politică din Ucraina

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, i-a transmis, luni, preşedintelui Viktor Ianukovici „profunda preocupare” în legătură cu protestele violente din Ucraina, anunţă Casa Albă, relatează AFP.

Joseph Biden a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele Ucrainei.

„În cursul conversaţiei, domnul Biden a evidenţiat necesitatea opririi imediat a escaladării violenţelor şi începerii dialogului cu liderii opoziţiei”, precizează Preşedinţia Statelor Unite.

Forţele de ordine ucrainene au intervenit în forţă luni asupra manifestanţilor care blocau sediul guvernului şi au lansat un raid împotriva locaţiilor partidului opozantei Iulia Timoşenko, sporind tensiunea dintre putere şi opoziţie.

La o zi după un protest care a reunit sute de mii de persoane la Kiev, autorităţile au afişat o poziţie fermă în faţa protestatarilor, eclipsând o aparentă deschidere către dialog conturată la începutul zilei.

Biden i-a transmis lui Ianukovici că „violenţa nu îşi are locul într-o societate democratică şi este incompatibilă cu relaţia noastră strategică”, conform preşedinţiei americane.

De asemenea, el a „insistat din nou asupra susţinerii ferme a Statelor Unite pentru aspiraţiile europene ale Ucrainei”, şi „a subliniat alinierea Statelor Unite şi a Uniunii Europene” în acest dosar.

Viktor Ianukovici a renunţat, în urmă cu două săptămâni, la negocierile pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, existând indicii că ar încerca să apropie Ucraina de aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...