Ucraina: Zeci de fabrici din zonele afectate de război s-ar putea reloca în regiunile din vestul ţării

Zeci de fabrici din zonele afectate de războiul din Ucraina s-ar putea reloca în regiunile din vestul ţării, inclusiv în oraşul Cernăuţi.
AGERPRES - vin, 18 mart. 2022, 13:56
Ucraina: Zeci de fabrici din zonele afectate de război s-ar putea reloca în regiunile din vestul ţării

Primarul din Cernăuţi, Roman Kliciuk, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că a primit numeroase cereri din partea unor investitori privaţi pentru deschiderea unor capacităţi de producţie în oraşul său.

„Există discuţii în acest sens. Sunt mai multe cereri şi se duc tratative în prezent în această direcţie. Este vorba şi de companii din sfere strategice şi despre companii obişnuite, care au manifestat acest interes de a se muta în regiunea Cernăuţi. (…) Oferta pe care o putem face aici este mai mică decât cererea din acest moment”, a afirmat Kliciuk.

El a precizat că regiunea poate furniza forţa de muncă necesară funcţionării fabricilor.

„În afară de locuitorii oraşului, sunt şi foarte multe persoane care au venit din alte regiuni, persoane calificate din punct de vedere profesional, care, cu siguranţă vor căuta de lucru. Cu siguranţă forţă de muncă este. Pot să apară probleme cu locuinţele şi cu crearea de condiţii decente de trai în regiune”, a adăugat primarul din Cernăuţi.

La rândul său, directorul Centrului de afaceri ucraineano-român din Cernăuţi, avocatul Liviu Rusu, susţine că oamenii de afaceri care îşi relocă fabricile de producţie în zona vestică a ţării nu au nicio garanţie că războiul nu se va extinde.

„Deja sunt peste zece fabrici mutate în zona noastră. Se mută în zonele Ucrainei care nu au fost afectate de război. Există totuşi o problemă prin faptul că un număr colosal de cetăţeni ucraineni s-au refugiat în afara Ucrainei, în Europa – şi femei, şi copii, şi bărbaţi. Nu ştiu care este posibilitatea pentru producătorii care îşi mută producţia în vestul Ucrainei să aibă angajaţi calificaţi, pentru că în ziua de azi nu e de ajuns să îţi muţi capacitatea de producţie, ci e nevoie şi de angajaţi calificaţi. Pe de altă parte, nu au nicio garanţie că războiul nu va ajunge şi la noi peste o săptămână sau poate două. În afară de aceasta, sunt multe fabrici care au fost distruse total şi nu există posibilitatea mutării lor în alte zone”, a declarat Liviu Rusu.

Te-ar mai putea interesa și
Cum interpretezi corect cotele la pariuri și cum calculezi cota totală a unui bilet
Cum interpretezi corect cotele la pariuri și cum calculezi cota totală a unui bilet
Sunt frecvente cazurile în care cotele sunt înțelese greșit chiar și de către pariorii cu experiență. Jucătorii care văd în valoarea cotei doar un număr și nu o probabilitate implicită......
Tranzacție gigant analizată în România. O mare companie din Italia, veche de peste 145 de ani, cumpără un rival
Tranzacție gigant analizată în România. O mare companie din Italia, veche de peste 145 de ani, cumpără un rival
Officine Maccaferri, furnizor de produse și soluții de inginerie de mediu, pe piața construcțiilor civile, geotehnice ...
Fidelis septembrie 2026 – O nouă ediţie a programului cu titluri de stat. Ce dobânzi au
Fidelis septembrie 2026 – O nouă ediţie a programului cu titluri de stat. Ce dobânzi au
FIDELIS SEPTEMBRIE 2026 - Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediţie Fidelis, a ...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut în primele şapte luni cu 5,7%
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut în primele şapte luni cu 5,7%
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut ...