UDMR: PDL a înţeles că este nevoie de reîntoarcerea lui Arafat

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a salutat revenirea lui Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, fiind de părere că aceasta înseamnă că un om valoros se întoarce în sistem, transmite Mediafax.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 15:49

„Salut decizia de întoarcere a lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii, care înseamnă întoarcerea unui om valoros în sistem. Am spus de mai multe ori că regret enorm demisia sa şi sunt convins că e nevoie de Raed Arafat, de experienţa lui, de consecvenţa lui, de tot ce a făcut până acum. Au fost discuţii, în ultimele două zile cu Arafat şi mă bucur că a acceptat să revină la Ministerul Sănătăţii şi cred că a fost o decizie corectă. Mă bucur că şi colegii din PDL au înţeles că este nevoie de această reîntoarcere şi că premierul Boc a şi acceptat să îl numească în funcţia de subsecretar de stat„, a spus Kelemen.

Kelemen Hunor a spus că, în momentul de faţă nu este nevoie de grabă, de „o forţare a lucrurilor” în ceea ce priveşte o nouă Lege a sănătăţii, ci de o dezbatere foarte atentă pe tot ce înseamnă sistemul sanitar.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, Raed Arafat s-a întâlnit, luni seară, cu conducerea UDMR pentru discuţii legate de noua lege a sănătăţii, întâlnire la sfârşitul căreia a acceptat în principiu să revină în Ministerul Sănătăţii, sub rezerva unei discuţii cu premierul Emil Boc.

La întâlnirea cu liderii UDMR a participat şi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli.

Revenirea lui Arafat la minister a fost un subiect discutat şi în şedinţa de luni a coaliţiei, membrii UDMR cerându-i premierului Emil Boc să îl reinstaleze pe acesta în postul de subsecretar de stat”, au arătat sursele citate.

Arafat a venit marţi la Guvern pentru o discuţie şi cu premierul Boc, la finalul căreia s-a anunţat că acesta va reveni în minister.

Raed Arafat a demisionat, săptămâna trecută, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Hidroelelecttrica, cel mai mare producător de energie electrică dar și un mare furnizor, cu peste 1,21 milioane de clienți a solicitat modificarea prețului energiei plătit prosumatorilor, în......
Cum vede BERD economia României în 2026 şi 2027 – prognoză
Cum vede BERD economia României în 2026 şi 2027 – prognoză
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a menţinut previziunile privind evoluţia economiei româneşti ...
VIDEO – Anunţ MApN – Dronă aeriană prăbuşită în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava
VIDEO – Anunţ MApN – Dronă aeriană prăbuşită în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, joi dimineaţa, o ţintă aeriană care ...
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar interbancar 24.09.2026
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2738 lei - 5,2780 lei, aproape de maximul istoric anunţat ieri la cursul ...