Udrea, despre deputaţii PSD de la balconul Camerei Deputaţilor: Neserioasă atitudine

Deputatul PDL Elena Udrea a catalogat, marţi, drept "neserioasă" atitudinea parlamentarilor opoziţiei care au asistat de la balcoanele Camerei la şedinţa de plen a acestui for şi a apreciat că "reprezentanţii opoziţiei încă nu găsesc motivaţia" pentru a reveni la lucrări.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 12:38

Neserioasă atitudinea opoziţiei. Reprezentnţii puterii s-au mobilizat, au avut cvorum, au votat legile. Am făcut ce trebuie să facă nişte parlamentari. Din păcate, reprezentanţii opoziţiei încă nu găsesc motivaţia pentru care să se reîntoarcă în Parlament„, a spus Udrea, la întrebările ziariştilor.

Elena Udrea a făcut aceste precizări după ce a participat la şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor, şedinţă de la care au lipsit reprezentanţii PSD şi ai PNL, circa 25 de deputaţi social-democraţi asistând la lucrări de la balcoanele Camerei.

Reprezentanţii opoziţiei au anunţat că vor contesta la Curtea Constituţională toate proiectele votate, marţi, de parlamentarii puterii.

De asemenea, în timpul şedinţei de plen, deputaţii PSD aflaţi la balcoane i-au numărat pe reprezentanţii puterii aflaţi în sala de şedinţă în timpul votului final la unele proiecte de lege, unii parlamentari PSD strigând: „Nu aveţi cvorum, hoţilor”.

Aflat într-un balcon, deputatul PSD Adrian Solomon făcea, din când în când, zgomot cu o portavoce. De asemenea, el striga că parlamentarii puterii, sunt în număr de 156, nefiind cvorum pentru şedinţă. „Nu aveţi cvorum, penalilor care sunteţi, hoţilor!”, striga Solomon.

Adrian Solomon a precizat, pentru MEDIAFAX, că a primit portavocea moştenire de la Aura Vasile. „Vrem să facem gălăgie, să se simtă urmăriţi. Am numărat sunt 157 în sală”, a explicat Adrian Solomon.

Alţi deputaţi PSD aflaţi la balcon strigau, de asemenea, din când în când: „Voi ne furaţi de jos!” şi „Chiulangiilor!”.

De asemenea, parlamentarii PSD făceau şi glume între ei, sau le strigau deputaţilor puterii: „De unde aveţi bani de IPad-uri?”.

La balcon erau aproximativ 30 de parlamentari PSD, printre care Mircea Duşa, Cristian Dumitrescu, Viorel Ştefan, Anghel Stanciu şi Florin Iordache.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul secret al fondatorului Revolut: Cum încearcă Nik Storonsky să revoluționeze industria investițiilor cu ajutorul inteligenței artificiale
Fondul secret al fondatorului Revolut: Cum încearcă Nik Storonsky să revoluționeze industria investițiilor cu ajutorul ...
După ce a construit Revolut, una dintre cele mai valoroase companii fintech din Europa, Nik Storonsky își îndreaptă atenția către un nou pariu: reinventarea modului în care sunt făcute......
Strategia Deutsche Bank pentru centrul IT din România: Ne-am dublat echipa la 2.200 de angajați, mai căutăm încă 200 de colegi în 2026. Vrem să preluăm responsabilități globale
Strategia Deutsche Bank pentru centrul IT din România: Ne-am dublat echipa la 2.200 de angajați, mai căutăm încă 200 ...
DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank din România, și-a dublat dimensiunea în ultimii cinci ani, ...
FOTO Dispare un lanț de magazine celebru din România: Ce se întâmplă cu afacerea lansată de soțul Andreei Esca
FOTO Dispare un lanț de magazine celebru din România: Ce se întâmplă cu afacerea lansată de soțul Andreei Esca
Melkior, brandul celebru de cosmetice lansat de soțul Andreei Esca, dispare din marile malluri din București. Ultimele ...
Benzina s-a ieftinit din nou: care sunt acum prețurile la carburanți la toate benzinăriile de lanț
Benzina s-a ieftinit din nou: care sunt acum prețurile la carburanți la toate benzinăriile de lanț
Prețul la pompă al benzinei a coborât miercuri seară cu încă 10 bani pe litru în stațiile Petrom și OMV, după ieftinirile ...