UE analizează interzicerea tehnologiei de recunoaştere facială în zonele publice, timp de cinci ani

Uniunea Europeană analizează interzicerea tehnologiei de recunoaştere facială în zone publice timp de până la cinci ani, pentru a da timp prevenirii abuzurilor, potrivit unor propuneri obţinute de Reuters, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 17 ian. 2020, 06:18
UE analizează interzicerea tehnologiei de recunoaştere facială în zonele publice, timp de cinci ani

Planul Executivului UE, redactat într-un document de 18 pagini, survine pe fondul discuţiilor la nivel mondial referitoare la sistemele care au la bază inteligenţa artificială şi care sunt utilizate pe scară largă de către agenţiile care aplică legea.

Potrivit Comisiei, este nevoie să fie introduse reguli stricte pentru întărirea reglementărilor actuale care protejează viaţa privată şi datele personale.

”Prin extinderea prevederilor actuale, viitorul cadru de reglementări ar putea merge mai departe şi să includă o interdicţie limitată în timp a utilizării tehnologiei de recunoaştere facială în spaţiile publice”, arată documentul UE.

În timpul perioadei de interzicere, cuprinsă între trei şi cinci ani ”ar urma să fie identificată şi dezvoltată o metodologie solidă pentru evaluarea impactului acestei tehnologii şi a măsurilor de gestionare a riscurilor posibile”, potrivit UE.

Ar urma să fie exceptate de  la interdicţie proiectele de securitate şi activităţile de cercetare şi de dezvoltare.

Documentul mai sugerează impunerea de obligaţii dezvoltatorilor şi utilizatorilor de inteligenţă artificială, în timp ce ţările vor trebui să numească autorităţi care să montorizeze respectarea noilor reguli.

Comisia va solicita opinii referitoare la acest document înainte de a lua o decizie finală, potrivit oficialilor europeni.

Comisarul pentru sectorul digital şi concurenţă Margrethe Vestager ar urma să prezinte propunerile luna viitoare.

La începutul acestei luni, guvernul Statelor Unite a anunţat reglementări pentru tehnologia de inteligenţă artificială pentru a preveni abuzurile autorităţilor şi a cerut Europei să evite abordările agresive.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Tot mai mulți furnizori de energie electrică vin cu oferte cu prețuri fixe ce se întind pe o perioadă mai mare decât cea de un an, care era standardul contractual. Care este explicația....
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind ...
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că urmăreşte îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor ...
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului ...