UE asigură Chişinăul de întreaga sa susţinere în realizarea reformelor

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, l-a asigurat pe noul prim-ministru moldovean, Valeriu Streleţ, de întreaga susţinere a Uniunii Europene în realizarea reformelor pentru modernizarea republicii şi continuarea aplicării agendei europene de către Republica Moldova, în cadrul unei convorbiri telefonice, la sfârşitul săptămânii trecute, a relatat Radio Chişinău.
Economica.net - lun, 24 aug. 2015, 07:18
UE asigură Chişinăul de întreaga sa susţinere în realizarea reformelor

Cu ocazia acestei discuţii, cei doi oficiali au evaluat progresul înregistrat de Republica Moldova în ceea ce priveşte punerea în practică a agendei referitoare la integrare europeană şi stadiul reformelor realizate în contextul aplicării prevederilor Acordului de asociere la UE, potrivit IPN.

Premierul moldovean a expus priorităţile guvernului său pentru perioada imediat următoare: stabilitatea macro-financiară, reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, protecţia socială şi asigurarea securităţii energetice a republicii.

Pe lângă situaţia politică internă a Republicii Moldova, şefa diplomaţiei europene şi primul ministru moldovean au abordat o serie de subiecte din actualitatea regională.

Într-un comunicat al guvernului Republicii Moldova după această convorbire, postat sâmbătă pe site-ul său oficial, se menţionează că premierul Valeriu Streleţ va efectua o vizită în septembrie la Bruxelles, unde va avea convorbiri cu Federica Mogherini.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiţii în digitalizarea şi......
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...