UE caută noi opţiuni pentru Ucraina

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi-a manifestat indignarea faţă de dispersarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Independenţei din Kiev, conform site-ului administraţiei prezidenţiale a Ucrainei, citat luni de cotidianul rus Izvestia şi preluat de agenţia de ştiri Ria Novosti.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 11:33
UE caută noi opţiuni pentru Ucraina

‘Acum câteva zile, mi-am exprimat sprijinul pentru acţiunile civile paşnice. Cei care nu respectă Constituţia şi nici declaraţiile prezidenţiale, provocând un conflict în piaţă (Independenţei) prin deciziile şi acţiunile lor, vor fi sancţionaţi’, a avertizat Ianukovici, cerând procurorului general să lanseze o anchetă de urgenţă.

În acelaşi timp, Viktor Ianukovici le-a dat de înţeles politicienilor europeni că este dispus să continue dialogul, chiar dacă a refuzat vineri să semneze Acordul de asociere la UE: ‘Summitul de la Vilnius a arătat că noi şi partenerii noştri europeni avem o viziune comună asupra problemelor şi dorinţa de a conlucra pentru a le depăşi’.

Agenţia Ria Novosti scrie că Occidentul şi-a schimbat retorica, adoptând pe de o parte o poziţie fermă privind acţiunile violente survenite la Kiev, iar pe de alta căutând să facă asocierea cu UE mai atractivă pentru Ucraina.

Ambasadorii UE şi SUA le-au solicitat ministerelor ucrainene de externe şi interne să prevină o escaladare a violenţelor la Kiev.

Şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski a scris pe contul său de Twitter că îşi imaginează cu greu ca reuniunea miniştrilor de externe din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), prevăzută pentru 5 şi 6 decembrie la Kiev, să aibă loc în aceste condiţii. La rândul său, preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, şi-a anulat vizita programată pentru 2 decembrie în Ucraina.

Următorul summit UE-Ucraina urmează să se desfăşoare în martie 2014. Dacă Europa nu va abandona ideea de a semna un acord de asociere cu Kiev, ea ar trebui să avanseze condiţii mult mai avantajoase pentru Ucraina, apreciază editorialistul Izvestia, citat de Ria Novosti.

Kievul a obţinut cel puţin un ton apologetic din partea europenilor, apreciază politologul ucrainean Dmitri Janghirov. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că europenii au subestimat situaţia politică internă dramatică din această ţară, idee la care au subscris şi alţi oficiali europeni, printre care comisarul european pentru extindere Stefan Füle şi ambasadorul UE la Kiev, Jan Tombinski.

Ucraina doreşte o revizuire a cotelor la exporturile sale în Europa. Pierderile în urma scutirii de impozite la bunurile europene ce vor intra în Ucraina, în cazul semnării Acordului de asociere şi de liber schimb, sunt inevitabile. Ucraina, prin vocea preşedintelui Viktor Ianukovici, a sugerat UE să compenseze aceste pierderi chiar înainte de semnarea documentelor.

Mai mult, prezenţi la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, cei trei lideri ai opoziţiei ucrainene – Arseni Iaţeniuk (Batkivşcina), Vitali Kliciko (Udar) şi Serghei Tiagnibok (Svoboda) – nu au fost prea convingători. Astfel, după cum notează Ria Novosti, acest trio nu a reuşit nici să descrie strategia sa, nici să numească un candidat unic la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Potrivit preşedintelui PE, misiunea ucraineană lui Pat Cox şi Alexander Kwasniewski ar trebui să fie prelungită. Problema Iuliei Timoşenko – fostul premier care execută în prezent o pedeapsă cu şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi care se confruntă cu probleme de sănătate – nu a fost nici ea inclusă.

Pat Cox, fost preşedinte al PE, a cerut pentru opozanta încarcerată gardieni-femei şi un spital privat, precum şi dreptul de a comunica periodic cu reprezentanţii UE. Niciun deţinut ucrainean nu beneficiază astăzi de astfel de condiţii.

‘În cazul unui acord asupra problemei Timoşenko, relaţiile între UE şi Ucraina s-ar îmbunătăţi nu numai din punct de vedere politic’, susţine Martin Schulz.

SUA, care încă nu au exprimat o opinie clară faţă de Ucraina, încep să adauge note la această partitură. Chiar dacă absenţa sau prezenţa unui acord între UE şi Ucraina nu privesc economia americană, Statele Unite ameninţă Kievul cu o posibilă izolare în cazul repetării acţiunilor în forţă din capitala ucraineană, mai arată sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Ce au cumpărat în 2025 românii la eMAG, topul căutărilor inedite. Un sucevean a plasat 2.409 comenzi
Ce au cumpărat în 2025 românii la eMAG, topul căutărilor inedite. Un sucevean a plasat 2.409 comenzi
În 2025, românii au comandat pe eMAG produse pentru orice nevoi, dar au continuat și să genereze unele dintre cele mai surprinzătoare căutări. La nivelul întregii platforme, cele mai......
Datoria publică a României a ajuns la aproape 1.100 de miliarde de lei
Datoria publică a României a ajuns la aproape 1.100 de miliarde de lei
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2025, până la 1.095 miliarde lei, de ...
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026
Prima centrală nucleară din Turcia ar urma să devină operaţională în 2026
Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a declarat vineri că Rusia a oferit o nouă finanţare, în valoare de ...
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia ar putea fi deschisă la un schimb de teritorii ca parte a acordului cu Ucraina
Putin lasă să se înţeleagă că Rusia ar putea fi deschisă la un schimb de teritorii ca parte a acordului cu Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Rusia că ar putea fi deschis ...