UE cere Italiei şi Franţei să-şi reformeze economiile şi să-şi reducă deficitul

Comisia Europeană a plasat miercuri Italia pe lista ţărilor urmărite pentru nivelul ridicat al datoriei publice şi de asemenea a avertizat Franţa că va rata ţinta de deficit bugetar convenită, dacă nu ia măsuri, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 05 mart. 2014, 12:59
UE cere Italiei şi Franţei să-şi reformeze economiile şi să-şi reducă deficitul

Executivul comunitar a derulat o analiză amănunţită a economiilor din 17 state membre ale UE care ar avea dezechilibre macroeconomice. Potrivit legislaţiei europene, dacă aceste dezechilibre sunt considerate excesive, o ţară trebuie să ia măsuri pentru a le corecta în caz contrar riscând o amendă.

Comisia Europeană consideră că Belgia, Bulgaria, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Ungaria, Olanda, Slovenia, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie au dezechilibre macroeconomice.

‘Italia trebuie să rezolve nivelul ridicat al datoriei publice şi competitivitatea externă slabă, ambele având drept cauză creşterea scăzută a productivităţii şi cer o atenţie urgentă’ susţine Comisia. ‘Nevoia de acţiune decisivă pentru a reduce riscul unor efecte negative asupra funcţionării economiei italiene şi a zonei euro este cu atât mai important având în vedere mărimea economiei italiene’, a mai spus executivul comunitar. În plus, Comisia apreciază că măsurile de ajustare adoptate până acum de autorităţile de la Roma nu sunt suficiente.

În cazul Franţei, ţară care a obţinut un răgaz suplimentar de doi ani pentru a reduce deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB, Comisia Europeană consideră că această ţară nu şi-a respectat promisiunile de consolidare. ‘Franţa ar urma să rateze atât ţinta de deficit cât şi cea de ajustare structurală pe întreaga perioadă prognozată’ a informat Comisia Europeană, care a decis miercuri să plaseze Franţa sub o supraveghere întărită. Executivul comunitar reproşează Franţei o lipsă de competitivitate, un cost al muncii prea mare şi o datorie publică care continuă să crească. Comisia subliniază că din cele 17 state analizate, doar Croaţia, Slovenia şi Italia sunt într-o situaţie mai proastă decât Franţa, a doua economie a zonei euro.

Croaţia, cea mai nouă ţară membră a UE, se confruntă cu dezechilibre economice excesive şi trebuie să ia măsuri decisive pentru reducerea acestor dezechilibre, susţine Comisia. Economia Croaţiei s-a contractat în 2013 pentru al cincilea an consecutiv. Executivul comunitar precizează că va monitoriza modul în care Croaţia va implementa măsurile corective pe care i le va comunica până la finele lunii aprilie în cadrul procedurii de deficit excesiv.

În schimb, Comisia Europeană consideră că Spania a făcut în ultimul an o ajustare semnificativă ceea ce înseamnă că dezechilibrelor macroeconomice ale Spaniei nu mai sunt considerate excesive.

Comisia subliniază că ţările care au programe de asistenţă (Grecia, Cipru, Portugalia şi România) nu sunt cuprinse în procedura de dezechilibre macroeconomice în condiţiile în care se află deja sub supraveghere în cadrul programelor de ajustare economică.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...