UE depune plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva trensferurilor incorecte de tehnologie ale Chinei

Uniunea Europeană a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva legislaţiei chineze care subminează drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor europene, se arată într-un comunicat publicat vineri de Comisia Europeană. 
Economica.net - vin, 01 iun. 2018, 14:33
UE depune plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului împotriva trensferurilor incorecte de tehnologie ale Chinei

‘Inovaţiile tehnologice şi cunoştinţele tehnice utilizate în industrie sunt principiile fundamentale ale economiei noastre bazate pe cunoaştere, ele menţin companiile noastre competitive pe piaţa globală şi sprijină sute de mii de locuri de muncă pe plan european. Nu putem lăsa nicio ţară să forţeze companiile noastre să abandoneze la graniţa sa aceste cunoştinţe dobândite cu greu. Este împotriva reglementărilor internaţionale cu care am fost toţi de acord în cadrul OMC. Dacă jucătorii principali nu respectă regulile, întregul sistem ar putea intra în colaps’, a afirmat comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom.

Firmele europene care vin în China sunt forţate să acorde drepturi de utilizare sau de proprietate ale tehnologiilor lor către entităţile chineze şi nu dispun de capacitatea de a negocia liber, pe baza regulilor pieţei, în domeniul acordurilor de transfer de tehnologie, ceea ce contravine principiilor de bază ale OMC, în special Acordul privind aspectele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuală (TRIPS), se arată în comunicatul CE.

Plângerea depusă de UE vizează reglementările din China privind importul şi exportul tehnologiilor (TIER) şi reglementările privind societăţile mixte înfiinţate de firmele străine şi cele chinezeşti, care sunt discriminatorii în raport cu firmele non-chineze.

Aceste reglementări încalcă obligaţiile stipulate de Organizaţia Mondială a Comerţului de a trata companiile străine în mod similar cu cele interne, şi de a proteja drepturile de proprietate intelectuală, cum ar fi patentele şi informaţiile de afaceri nedezvăluite.

Te-ar mai putea interesa și
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi privind posibila legătură dintre produsele chimice pentru îndreptarea......
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...