UE dispusă să demareze discuţii cu SUA pentru soluţionarea disputelor comerciale

Uniunea Europeană este dispusă să discute cu SUA pentru soluţionarea disputei comerciale declanşată de decizia Washingtonului de a impune tarife vamale suplimentare pentru oţelul şi aluminiul provenit din Europa, a declarat joi comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, transmite Reuters.
Economica.net - J, 21 iun. 2018, 07:29
UE dispusă să demareze discuţii cu SUA pentru soluţionarea disputelor comerciale

Calificând tarifele vamale americane ca drept ‘ilegale’ şi contravenind prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Malmstrom a subliniat că nu există altă opţiune decât introducerea de măsuri retaliatorii pentru a proteja interesele şi locurile de muncă europene.

‘Suntem tot timpul deschişi să vorbim cu SUA. Întreaga Uniune Europeană se bazează pe ideea discuţiilor’, a spus Malmstrom. Aceasta a adăugat că, începând de vineri, Uniunea Europeană va percepe tarife de import de 25% pentru o gamă largă de produse americane, ca reacţie la tarifele impuse, la începutul acestei luni, de SUA pentru oţelul şi aluminiul din Europa.

După ce a impuse tarife mai multor parteneri comerciali ai SUA, SUA a ameninţat recent China cu noi tarife pentru produse în valoare de 200 miliarde de dolari, escaladând un conflict care a declanşat deja măsuri retaliatorii din parte statelor din întreaga lume.

Cu prilejul unei vizite în Noua Zeelandă, Malmstrom s-a declarat foarte îngrijorată de posibilitatea ca această situaţie să escaladeze într-un război comercial total care ar afecta lanţurile globale de aprovizionare şi ar prejudicia economia mondială. De asemenea, Malmstrom a criticat politicile protecţioniste ale preşedintelui american Donald Trump, avertizând că unele ţări acţionează în afara normelor convenite în comun în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Malmstrom a spus că regulile OMC nu sunt perfecte dar au deservit bine economia mondială în beneficiul tuturor ţărilor, inclusiv SUA. ‘Nu este pe moarte dar are nevoie de modernizare’, a spus Malmstrom referindu-se la sistemul comercial bazat pe regulile OMC, adăugând că Europa va colabora cu ţările care gândesc la fel pentru a pune la punct un nou set de de reguli în cadrul OMC.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...