UE ia măsuri pentru salvarea sistemului de tranzacţionare a cotelor de emisii de CO2

Uniunea Europeană a decis vineri să îngheţe, până în 2020, 900 de milioane de tone de CO2 reprezentând cote de emisii poluante într-o tentativă de a salva sistemul de tranzacţionare a cotelor de emisii de CO2 (ETS), au anunţat preşedinţia lituaniană a Consiliului UE şi comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice, Connie Hedegaard, potrivit France Presse.
Economica.net - vin, 08 nov. 2013, 13:29
UE ia măsuri pentru salvarea sistemului de tranzacţionare a cotelor de emisii de CO2

Măsura a fost aprobată cu majoritate de către reprezentanţii statelor membre UE la Bruxelles. Numai Polonia şi Cipru au votat împotrivă, potrivit unor surse europene. Ralierea Germaniei şi a Spaniei, încă indecise acum o lună asupra oportunităţii unei astfel de măsuri de piaţă, a permis luarea deciziei.

Parlamentul European a aprobat decizia de îngheţare a cotelor de CO2 la data de 3 iulie.

‘În cele din urmă, bunul simţ a prevalat în privinţa îngheţării cotelor. Practic un sprijin unanim al statelor pentru un sistem de tranzacţionare a cotelor de emisii (ETS) mai solid’, a comentat Connie Hedegaard pe contul său de pe Twitter.

‘Măsura va fi luată o singură dată. Aceasta ar trebui să ajute la reducerea preţului unei tone de CO2 între 8 şi 12 de euro’, a explicat pentru AFP o sursa apropiata dosarului.

Preţul unei tone de CO2 s-a redresat vineri dimineaţă la 4,88 de euro la anunţul deciziei statelor UE, dar acest preţ este în continuare inferior nivelului de 30%.

‘Nu ne aşteptăm la o creştere spectaculoasă, ci doar la o stabilizare a preţului’, a mai spus interlocutorul agenţiei franceze de presă, indicând că măsura ar trebui să ajute la salvarea ETS.

Mai multe opţiuni rămân de examinat, între care retragerea definitivă a 2 miliarde de tone de CO2 reprezentând cote de emisii ce fac obiectul ETS, deşi această soluţie provoacă divergenţe între statele membre. ‘Ne îndreptăm către stabilirea unei cote de rezervă, retragerea de pe piaţă pentru a evita o acumulare a surplusului şi repunerea sa în vânzare în caz de nevoie’, a precizat sursa amintită.

Piaţa europeană a cotelor de CO2 înregistrează un excedent de 2 miliarde de tone CO2, un adevărat ‘tezaur’ deţinut de cele mai multe companii poluante din UE. Circa 8,5 miliarde de tone de CO2 reprezentând cote de emisii urmează să fie vândute până în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul unui site al poliţiei din Philadelphia, acesta fiind unul dintre......
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...