UE îndeamnă Azerbaidjanul să soluţioneze problemele identificate în timpul alegerilor prezidenţiale

Uniunea Europeană a îndemnat joi seara Azerbaidjanul să soluţioneze problemele identificate în timpul alegerilor prezidenţiale de miercuri, câştigate de către Ilham Aliev, relatează AFP.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 07:05
UE îndeamnă Azerbaidjanul să soluţioneze problemele identificate în timpul alegerilor prezidenţiale

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton şi comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate Stefan Fule au fost informaţi privind concluziile observatorilor din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Coooperare în Europa (OSCE), care a denunţat „probleme importante” şi „neregularităţi în cursul acestui scrutin”.

Printre problemele depistate, OSCE enumeră „manipulări cu liste electorale” şi încălcarea dreptului la „libertatea de exprimare şi de întrunire paşnică”.

„Potrivit primelor concuzii ale OSCE, probleme importante au fost constatate în toate etapele alegerilor”, au anunţat într-un comunicat purtătorii de cuvânt ai cei doi oficiali europeni.

Statele Unite, de asemenea, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de modul în care s-au desfăşurat aceste alegeri.

„Noi am cerut în repetate rânduri Guvernului azer să se asigure că procesul electoral va fi liber şi echitabil. Regretăm că acest scrutin nu a corespuns normelor internaţionale”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat american, Marie Harf.

Statele Unite îndeamnă Azerbaidjanul să „respecte drepturile la reuniune, asociere şi libertatea de exprimare”, a adăugat ea.

Potrivit ultimelor rezulate parţiale anunţate de către Comisia Electorală Centrală, actualul preşedinte al Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a obţinut aproximativ 84,6 la sută din voturi, în timp ce principalul său adversar, Jamil Hasanli, a primit doar 5,5 la sută din sufragii.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia – Vicepreşedintele Gazprom Neft, arestat pentru acceptare de mită
Rusia – Vicepreşedintele Gazprom Neft, arestat pentru acceptare de mită
Autorităţile ruse l-au arestat vineri pe Anton Djaliabov, vicepreşedintele consiliului de administraţie al Gazprom Neft, suspectat că a primit mită în valoare de peste 29 de milioane de ruble,......
Un nou război după excaladarea conflictului dintre Pakistan şi Afganistan? Islamabadul declară „război deschis” talibanilor de la Kabul, după atacuri reciproce
Un nou război după excaladarea conflictului dintre Pakistan şi Afganistan? Islamabadul declară „război deschis” ...
Guvernul pakistanez a declarat vineri "război deschis" autorităţilor talibane după o ofensivă afgană lansată în ajun ...
Oficial. Veste mare de la Ministerul Finanțelor. Avem excedent bugetar prima dată după 7 ani
Oficial. Veste mare de la Ministerul Finanțelor. Avem excedent bugetar prima dată după 7 ani
România a încheiat prima lună a acestui an cu excedent bugetar. Este pentru prima dată în ultimii 7 ani când se întâmpla ...
SURPRIZĂ One United Properties se pregăteşte să construiască blocuri în noi orașe după rezultate în creștere pentru 2025
SURPRIZĂ One United Properties se pregăteşte să construiască blocuri în noi orașe după rezultate în creștere pentru 2025
One United Properties a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată de 1,4 miliarde de lei, similară cu cea din 2024 ...