UE intenţionează să emită obligaţiuni verzi şi obligaţiuni sociale pentru a-şi finanţa fondul de relansare

Uniunea Europeană intenţionează să emită obligaţiuni verzi şi obligaţiuni sociale pentru a finanţa o parte din fondul său de relansare în valoare de 750 miliarde de euro, a declarat pentru Bloomberg o sursă din interiorul Comisiei Europene, potrivit Agerpres.    
Economica.net - J, 27 aug. 2020, 08:11
UE intenţionează să emită obligaţiuni verzi şi obligaţiuni sociale pentru a-şi finanţa fondul de relansare
Potrivit sursei, oficiali europeni lucrează la un set de linii directoare care ar introduce criterii pentru obligaţiunile verzi, chiar dacă este puţin probabil ca propunerea legislativă să fie gata până la finele acestui an.

Chiar dacă analiştii se aşteptau ca UE să emită obligaţiuni verzi, în condiţiile în care oficialii europeni au promis că vor aloca aproape o treime din fondurile cuprinse în pachetul de stimulente pentru proiecte prietenoase cu mediul, Bruxellesul nu a confirmat încă în mod oficial că va emite acest gen de obligaţiuni.

„Aceasta va schimba lucrurile. Va atrage mai mulţi investitori ceea ce va însemna o cerere mai mare. Aceasta este spirala pe care o căutam”, a spus Sean Kidney, director la Climate Bonds Initiative.

Există posibilitatea ca această măsură să facă din UE cel mai mare emitent de obligaţiuni verzi precum şi principalul furnizor de active sigure care sunt legate de obiectivele de mediu. Potrivit estimărilor agenţiei de evaluare financiară S&P Global Ratings, emisiunile totale de obligaţiune verzi ale UE ar putea ajunge la 225 miliarde de euro. Este un volum similar cu totalitatea obligaţiunilor verzi emise la nivel mondial anul trecut, potrivit calculelor Bloomberg.

Cu toate acestea, procedurile pentru aducerea pe piaţă a unor obligaţiuni verzi emise de UE sunt într-o fază preliminară. Nu există încă un standard uniform la nivelul UE cu privire la ceea ce constituie o obligaţiune verde şi nici nu este clar cât de multe astfel de obligaţiuni vor fi vândute şi când.

Lansată în urmă cu peste un deceniu, piaţa obligaţiunilor verzi a explodat în ultimii ani în condiţiile în care investitorii cer opţiuni de investiţii mai sustenabile. Vânzările globale de obligaţiuni verzi au scăzut în prima jumătate a acestui an deoarece emitenţii au optat pentru obligaţiuni sociale şi sustenabile care ajuta la contracararea efectelor pandemiei.

Pe continentul european, Franţa este cel mai mare emitent de obligaţiuni verzi iar luni un secretar de stat din Ministerul german al Finanţelor a declarat că în acest an Germania ar putea emite obligaţiuni verzi în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro. Oficialii suedezi urmează să se întâlnească cu investitorii în cursul acestei săptămâni pentru a începe să emită obligaţiuni verzi.

Planul european de revenire se întinde până în 2024 iar cel mai probabil emisiunile de obligaţiuni se vor întinde pe mai mulţi ani, susţine Jonas Rooze, director de cercetare la BNEF.

„Este o evoluţie pozitivă în termeni de maturitate, amploare şi lichiditate. Aceasta este o evoluţie structurală, reală, care creează încredere”, a declarat la rândul său Mitch Reznick, director pentru instrumente sustenabil cu venit fix la Hermes Fund Managers Ltd.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de energie electrică a coborît aproape de minimul istoric în Duminica Paștilor. Doar centrala nucleară mai funcționează la capacitate, România exportă masiv energie
Consumul de energie electrică a coborît aproape de minimul istoric în Duminica Paștilor. Doar centrala nucleară mai ...
Consumul de energie electrică din rețea a ajuns la un nivel extrem de redus duminică după-amiază, prima zi de Paște și o zi cu mult soare în România. Consumul este foarte aproape de nivelul......
Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei şi le denunţă ca practici coercitive
Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei şi le denunţă ca practici coercitive
Guvernul de la Taipei a criticat duminică pachetul de măsuri anunţat de China pentru consolidarea legăturilor cu insula ...
Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Guvernul austriac a dat duminică vina pe "birocraţia nesfârşită" a UE pentru întârzierea aprobării unei norme comune ...
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de semnarea unui acord care să îi permită să se aprovizioneze cu petrol din Kazahstan, a declarat ...