UE îşi sporeşte dependenţa energetică faţă de Rusia prin extinderea gazoductului Nord Stream – oficial american

Prin recenta înţelegere încheiată de companii europene cu concernul rus Gazprom în vederea construirii a încă două conducte în cadrul gazoductului Nord Stream, ce leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, Uniunea Europeană nu face decât să-şi sporească dependenţa energetică faţă de Rusia, deşi la nivel declarativ susţine că doreşte să o diminueze, a remarcat joi la o conferinţă la Bratislava adjunctul secretarului american de stat pentru diplomaţie energetică, Robin Dunnigan, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - J, 05 nov. 2015, 17:11
UE îşi sporeşte dependenţa energetică faţă de Rusia prin extinderea gazoductului Nord Stream - oficial american

În plus, acest proiect va însemna pentru Ucraina pierderea a circa 2 miliarde de dolari anual reprezentând taxe de tranzit pentru gazele livrate de Rusia către Europa. ‘Trebuie să întrebăm (Uniunea Europeană): De ce cu o mână sprijiniţi Ucraina, iar cu cealaltă o sugrumaţi?’, a spus oficialul american. ‘Nord Stream-2 ameninţă nu doar supravieţuirea Ucrainei şi resursele ei, dar şi diversificarea aprovizionării cu energie în Europa, mai ales în sud-estul Europei’, a insistat Dunnigan, citat de Agepres.

Proiectul Nord Stream-2 a stârnit o reacţie şi din partea vicepreşedintelui Comisiei Europene însărcinat cu problemele energetice, Maros Sefcovic, care a declarat, tot joi, că a transmis vicecancelarului german Sigmar Gabriel preocuparea executivului comunitar cu privire la posibilitatea ca respectiva înţelegere cu Gazprom să încalce legislaţia europeană. În plus, responsabilul comunitar a sesizat faptul că în prezent este folosită efectiv numai jumătate din capacitatea celor două conducte deja existente, exprimând astfel dubii asupra oportunităţii suplimentării acestei capacităţi.

Lansat în anul 2011, Nord Stream este compus în prezent din două conducte care fac legătura între Vyborg (Rusia) şi Greifswald (Germania), iar construirea altor două îi va dubla capacitatea, până la 110 miliarde de metri cubi pe an. Gazprom deţine 51% din acţiunile consorţiului Nord Stream, în timp ce companiile germane Wintershall şi E.ON AG au fiecare o participaţie de 15,5%, iar societatea olandeză Gasunie şi cea franceză GDF Suez SA deţin la rândul lor un pachet de 9%.

Ca urmare a disensiunilor cu Ucraina, existente încă de dinaintea anexării Crimeii şi care au perturbat în anii 2006 şi 2009 fluxul de gaze către Europa, Rusia caută rute de transport alternative, dar până în prezent niciun plan nu a fost definitivat, proiectul South Stream fiind abandonat, iar cel care ar urma să-l înlocuiască, Turkish Stream, este sub semnul întrebării.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască faptul că le lipsesc soluţiile "verzi", şi anume combustibili non-fosili,......
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor ...
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...