UE: Moscovici vrea să fie un comisar european „riguros”, chiar faţă de Franţa

Comisarul european desemnat la Economie, francezul Pierre Moscovici a declarat - duminică seara, pe canalul de televiziune i-Tele - că va fi 'riguros', 'serios', dar 'nu inflexibil', fără să excludă ideea de a-şi sancţiona ţara dacă aceasta nu va satisface cereri ale Comisiei Europene referitoare la bugetul său, relatează AFP.
Economica.net - lun, 13 oct. 2014, 06:07
UE: Moscovici vrea să fie un comisar european

‘Nu-mi place cuvântul ‚inflexibil”, a spus fostul ministru al economiei. ‘Cred că trebuie să fiu un comisar europeam riguros, serios şi aşa voi fi’, a asigurat el.

‘Există reguli, le voi aplica şi dacă trebuie să le aplic ţării mele de origine, Franţa, evident că o voi face. Este o problemă de credibilitate pentru instituţie şi pentru mine însumi’, a mai explicat el.

Franţa, ca şi partenerii săi europeni, trebuie să-şi prezinte proiectul de buget pe 2015 executivului european cel mai târziu miercuri. Comisia, care va fi condusă încă de Jose Manuel Barroso, va avea la dispoziţie 15 zile pentru a accepta acest proiect sau a cere să i se prezinte un proiect de buget revizuit, scrie Agerpres.

Or, potrivit mai multor surse europene, Comisia ar putea cere Franţei să-şi revizuiască textul care prevede un deficit de 4,3 % din PIB, departe de cei 3 % la care se angajase Parisul.

Această discuţie între Paris şi Bruxelles ar putea continua câteva săptămâni, inclusiv după preluarea atribuţiilor de către noua echipă la conducerea Comisiei, dirijată de Jean-Claude Juncker şi la care va participa Pierre Moscovici.

Dacă aceste discuţii nu vor ajunge la un acord, există proceduri ‘care pot merge până la sancţiuni’, a amintit Moscovici.

‘Franţa, ca şi toate celelalte state membre ale UE, trebuie să aplice regulile. Nimeni un ar înţelege să fie altfel’, a adăugat el, subliniind că ‘multe alte ţări au făcut eforturi şi ne privesc fără indulgenţă’.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...