UE nu a primit propuneri alternative privind Brexit-ul, susţine preşedintele Parlamentului European

Guvernul britanic nu a făcut Bruxellesului niciun fel de noi propuneri privind Brexitul, a declarat joi preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, relatează dpa şi Reuters.
Economica.net - J, 12 sept. 2019, 13:53
UE nu a primit propuneri alternative privind Brexit-ul, susţine preşedintele Parlamentului European

„Marea Britanie nu a propus nicio alternativă, nimic care să fie credibil din punct de vedere legal şi pe care să se poată lucra”, a declarat Sassoli după o reuniune cu liderii grupurilor politice din legislativul comunitar şi negociatorul şef pentru Brexit Michel Barnier, referindu-se la insistenţa noului guvern britanic de a se renunţa la aşa-numita „plasă de siguranţă” irlandeză sau „backstop”.

Uniunea Europeană este pregătită să amâne data Brexitului din nou dacă Marea Britanie va furniza un motiv bun, precum evitarea unei ieşiri fără acord din blocul comunitar sau organizarea de alegeri generale, a spus el.

„Din nefericire, semnalele pe care le primim nu indică faptul că există vreo iniţiativă care ar putea redeschide negocierile. Nu aşa vedem noi lucrurile. Şi suntem nemulţumiţi din această cauză”, a mai spus David Sassoli.

Şeful legislativului comunitar a exclus de altfel, joi, orice acord de Brexit care să nu includă aşa-numitul „backstop”. Acest mecanism este menit să garanteze faptul că la frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord nu sunt impuse controale vamale sau de altă natură.

„Vrem un acord, dar suntem conştienţi că un acord fără ‘backstop’ nu ar funcţiona. Nu poate exista un acord fără ‘backstop’. Nu va exista unul”, a asigurat el în cadrul unui briefing de presă.

Sassoli a spus că orice plecare fără acord din UE va fi doar alegerea Marii Britanii şi că blocul comunitar este dispus să analizeze orice propuneri concrete noi pentru înlocuirea „plasei de siguranţă”.

Parlamentul European trebuie să voteze orice acord de Brexit convenit între UE şi Marea Britanie pentru ca acesta să intre în vigoare. Premierul britanic Boris Johnson susţine că ţara sa va ieşi din UE cu sau fără acord pe 31 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...