UE „nu este impresionată” de ameninţările Marii Britanii privind un Brexit fără acord – Michel Barnier

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a declarat într-un interviu care va fi publicat joi că nu a fost impresionat de ameninţările unui Brexit fără acord, însă a precizat că dacă Marea Britanie va alege această variantă, va trebui să suporte consecinţele, informează Reuters citat de News.ro.
Economica.net - J, 18 iul. 2019, 07:47
UE

După ce a fost întrebat ce se va întâmpla dacă Londra va părăsi UE fără un acord, Barnier a declarat: „Marea Britanie va suporta apoi consecinţele”.

„Cred că Marea Britanie, care este foarte bine informată şi competentă şi ştie cum lucrăm la UE, ştia de la început că nu am fost niciodată impresionaţi de o astfel de ameninţare. Nu este folositor”, a afirmat el.

Barnier a acordat acest interviu înainte ca noul premier britanic să fie ales de membrii Partidului Conservator. Boris Johnson, care este favorit, a promis că Marea Britanie va părăsi UE pe 31 octombrie cu sau fără acord, scrie News.ro.

Dacă Johnson va câştiga, criza Brexitului s-ar putea adânci pentru că UE a refuzat să ia în considerare renegocierea acordului iar parlamentul britanic ar putea bloca un Brexit fără acord.

Barnier a afirmat că acordul retragerii „este singura cale de a părăsi UE într-un mod ordonat”.

Declaraţiile lui Barnier vin în contextul în care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că miniştrii britanici „alergau ca nişte idioţi” când au ajuns la negocierile pentru Brexit în 2017.

Timmermans a declarat că se aştepta „la nişte trucuri demne de Harry Potter” de la miniştri.

Însă el a afirmat pentru emisiunea BBC Panorama că, în schimb, britanicii erau ca Lance Corporal Jones din Dad’s Army, un serial de comedie britanic în care acţiunea are loc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Într-un interviu acordat în martie 2019, Timmermans a declarat că a fost „şocat” să vadă cât de nepregătită era echipa britanică la începutul negocierilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...