UE reacționează la tarifele impuse de Trump. Vor fi introduse taxe pentru produse americane în valoare de 20 de miliarde de dolari. Sunt vizate mărfurile provenite din statele republicane

Uniunea Europeană a adoptat miercuri primele sale măsuri de ripostă la tarifele vamale introduse de Donald Trump, taxând la rândul său o serie de produse americane precum motocicletele, soia sau carnea de pasăre, a anunţat Comisia Europeană, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 09 apr. 2025, 17:20
UE reacționează la tarifele impuse de Trump. Vor fi introduse taxe pentru produse americane în valoare de 20 de miliarde de dolari. Sunt vizate mărfurile provenite din statele republicane

„UE consideră tarifele americane nejustificate şi dăunătoare, provocând suferinţe economice ambelor părţi, precum şi economiei mondiale. UE şi-a comunicat în mod clar dorinţa de a ajunge la un rezultat negociat cu SUA, care să fie echilibrat şi reciproc avantajos”, a precizat Executivul comunitar.

Măsurile anunţate miercuri de Bruxelles sunt un răspuns la taxele de 25% anunţate de Washington la mijlocul lunii martie pentru importurile de oţel şi aluminiu. Riposta europeană la tarifele vamale de 20%, decretate de preşedintele american la data de 2 aprilie, urmează să fie anunţate de Comisia Europeană la începutul săptămânii următoare.

Uniunea Europeană subliniază că este gata să suspende „în orice moment” tarifele sale vamale, în cazul în care se va ajunge la un acord „just şi echilibrat” cu Washingtonul.

Pe parcursul ultimelor luni, cele 27 de state membre UE au fost lovite în trei reprize cu tarife vamale suplimentare de către Washington şi, în replică, şi-au organizat riposta într-o logică similară.

Cu prilejul unui vot care a avut loc miercuri, statele membre şi-au dat acordul pentru o taxare suplimentară a unei prime liste de produse americane cu o valoare de peste 20 de miliarde de euro. Pe listă se află produse agricole precum soia, carnea de pasăre, orez şi mai multe fructe. De asemenea, sunt avute în vedere tarife vamale de până la 25% la lemn, motociclete, produse plastice, echipamente electronice sau produse de machiaj.

Ideea este acea de a viza în special produsele provenite din statele controlate de republicani, partidul lui Donald Trump.

În schimb, Bruxelles-ul a exceptat bourbon-ul de pe lista produselor americane vizate de tarife suplimentare. Mai multe ţări europene producătoare de vin, precum Italia şi Franţa, au pledat pentru exceptarea bourbonului american, după ameninţarea Washingtonului că va reacţiona prin impunerea unor tarife vamale de 200% pentru vinurile şi băuturile spirtoase europene.

Cea mai mare parte a noilor tarife va intra în vigoare la mijlocul lunii mai. Însă altele, cum este cazul celor pentru migdalele din SUA, nu vor intra în vigoare decât în decembrie.

Bruxelles-ul intenţionează să-şi prezinte la începutul săptămânii următoare riposta la tarifele americane pentru automobile şi alte produse europene. Pentru moment, cele 27 de state membre au opinii diferite cu privire la cât de puternică ar trebui să fie riposta Europei.

Te-ar mai putea interesa și
CEO Sameday: Am transferat o parte din scumpirea combustibilului către clienți. Bugetul a fost făcut la 7,75 de lei pe litru. Cei care folosesc easybox au fost mai puțin afectați
CEO Sameday: Am transferat o parte din scumpirea combustibilului către clienți. Bugetul a fost făcut la 7,75 de lei pe ...
Creșterea prețurilor la combustibil și a costurilor cu forța de muncă au pus presiune pe costurile operaționale ale Sameday, într-un an în care comerțul electronic avansează mai lent decât......
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului laminor
VIDEO Unde a ajuns proiectul de 300 de milioane de euro al lui Umbrărescu de la Oțelu Roșu: Se pune deja acoperișul noului ...
Lucrările la cel mai nou laminor din Europa avansează la Oțelu Roșu, combinat siderurgic cumpărat de familia omului ...
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți până în 2042
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți ...
Digi a avertizat că viitorul său pe piața din Portugalia ar putea fi pus în pericol dacă propunerile privind prelungirea ...
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Filiala locală a grupului american Bunge, liderul pieţei uleiurilor comestibile din România, a primit o infuzie de capital ...