UE: Se caută femei pentru posturile din cadrul Comisiei Europene

Liderii Uniunii Europene nu au putut să ajungă la acorduri privitoare la ocuparea celor mai importante funcţii din cadrul Comisiei Europene, iar în aceste condiţii, doar o candidată se prezintă cu claritate pentru un post în viitorul executiv european. Se caută femei pentru Comisia Europeană, relatează joi cotidianul El Pais.
Economica.net - J, 17 iul. 2014, 07:45
UE: Se caută femei pentru posturile din cadrul Comisiei Europene

Deocamdată, Comisia Europeană, la care fiecare stat membru contribuie cu câte un reprezentant, nu are decât o candidată: ministrul italian de externe, Federica Mogherini, favorită pentru ocuparea postului de Înalt reprezentant al UE pentru politica externă, care dispune de autonomie în cadrul executivului comunitar. Lucrurile însă nu se îmbunătăţesc: una sau cel mult două femei mai au şanse la un loc în Comisie, după ce 15 nume, adică peste jumătate din numărul comisarilor, sunt aproape hotărâte.

Copleşiţi de ruşine de această serie de candidaţi la instituţiile care susţin că promovează egalitatea de gen, capetele vizibile ale Europei — preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, şi cel al Parlamentului European, Martin Schulz — au atras deja atenţia asupra faptului că executivul comunitar nu se poate transforma într-un club masculin. ‘Parlamentul mi-a cerut să vă transmit că acesta este un obstacol pentru unda verde de dat Comisiei. Le-am spus liderilor să ia lucrurile în serios’, a declarat Schulz.

Presiunea este într-atât de puternică, încât Juncker foloseşte acest argument pentru a negocia portofoliile fiecărui stat: cele care propun o femeie au mai multe posibilităţi să obţină o direcţie generală cu greutate, potrivit asigurărilor date de surse diplomatice. Belgiana Marianne Thyssen, eurodeputată conservatoare flamandă a apărut de asemenea în cărţi, precum şi actualul comisar pentru ajutor umanitar, socialista bulgară Kristalina Gheorghieva, foarte apreciată la Bruxelles. În schimb, suedeza Cecilia Malmström, responsabila pentru afaceri interne a Comisiei, pierde din şanse, însă din Portugalia ar putea veni de asemenea o femeie. Numărul acestora în Comisie s-ar putea ridica la patru.

Pentru a atrage atenţia asupra problemei, femeile comisar european i-au trimis o scrisoare lui Juncker, în care îi cereau să includă cel puţin 10 femei în cadrul viitoarei comisii, adică mai mult de o treime din total. În actualul executiv comunitar, au fost opt femei (inclusiv Înaltul reprezentant Catherine Ashton), iar dacă nu se schimbă lucrurile, proporţia lor va scădea.

Te-ar mai putea interesa și
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru două parcuri......
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...