UE se îndreaptă spre o recoltă mare de grâu în pofida valului de căldură de la începutul verii

Uniunea Europeană se îndreaptă spre o recoltă mare de grâu în vara acestui an, în condiţiile în care valul de căldură de la finele lunii iunie a avut un impact negativ mai modest decât se estima iniţial, au declarat vineri traderi şi oficiali din sectorul agricol consultaţi de Reuters.
Economica.net - vin, 19 iul. 2019, 13:11
UE se îndreaptă spre o recoltă mare de grâu în pofida valului de căldură de la începutul verii

„Valul de căldură a provocat o diminuare a recoltei cu câteva milioane de tone dar, pe ansamblu, vom avea o recoltă mare şi livrări semnificative la export în principalii producători Franţa, Germania, Marea Britanie şi Polonia”, a declarat un trader german.

În Franţa, cel mai mare producător de grâu din UE, fermierii au recoltat 33% din cultura de grâu moale până la data de 15 iulie, în creştere faţă
de 9% în urmă cu o săptămână. „În Franţa, recolta arată mai bine decât ne aşteptam. Randamentele sunt foarte bune în pofida valului de căldură”, a spus un trader pentru Reuters.

Participanţii de pe piaţă şi-au revizuit în creştere estimările privind recolta de grâu a Franţei în acest an până la 38 milioane tone, în creştere faţă de aproximativ 34 milioane tone anul trecut. În plus, conţinutul de proteine este în general de 11% sau mai mare, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire faţă de primele cantităţi recoltate pe coasta de vest a Franţei care au arătat un conţinut de proteine mai mic de 11%, pragul minim cerut în general pentru pieţele de grâu pentru panificaţie.

Şi în Germania, al doilea mare producător de grâu din UE, cooperativele agricole şi-au îmbunătăţit estimările privind recolta din acest an cu 17,7% până la 23,85 milioane tone. „Valul de căldură din iunie a însemnat diminuarea cu 850.000 de tone a producţiei de grâu a Germaniei, dar în pofida acestui lucru recolta arată bine, iar pierderile nu sunt atât de grave pe cât se preconiza”, a declarat un trader german.

În Marea Britanie, recoltatul grâului ar urma să înceapă peste 10 zile iar cultura este, pe ansamblu, într-o stare bună. Producţia din acest an ar urma să o depăşească pe cea de 14 milioane tone înregistrată anul trecut. „Cred că o estimare de 15 milioane tone este una prudentă fiind posibil să fie chiar mai mare”, a declarat Jack Watts, consilier la National Farmers Union.

Recoltatul grâului a început şi în Polonia, iar producţia din acest an ar urma să fie mai mare cu 8%-9% faţă de cea din 2018 până la 10,7 milioane tone, a apreciat Wojtek Sabaranski, analist la Sparks Polska.

De asemenea, producătorii de grâu din bazinul Mării Baltice, care au fost afectaţi de seceta de anul trecut, se aşteaptă la o revenire a producţiei în acest an. De exemplu, recolta de grâu a Suediei ar urma să se dubleze în acest an până la 3,2 milioane tone, a declarat Mikael Jeppsson de la cooperativa agricolă Lantmannen. „Recolta ar urma să fie suficient de mare pentru a permite Suediei să reia exporturile de grâu”, a spus Mikael Jeppsson.

În Lituania, care a devenit un jucător activ pe piaţa mondială de export de grâu, în acest an recolta ar urma să crească cu 35% până la 4,2 milioane de tone. „Pentru moment, este dificil de spus care va fi calitatea grâului pentru că recoltatul va începe în zilele următoare”, a declarat un trader de cereale din Lituania.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...