UE speră să pună la punct o listă neagră a paradisurilor fiscale

Miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc marţi, la Bruxelles, în încercarea de a pune la punct o listă neagră a paradisurilor fiscale, care ar urma să conţină aproximativ 20 de nume, o premieră pentru UE, informează AFP.
Economica.net - mar, 05 dec. 2017, 06:41
UE speră să pună la punct o listă neagră a paradisurilor fiscale

Această listă este aşteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la ‘LuxLeaks’ la finele lui 2014, ‘Panama Papers’ în luna aprilie 2016 şi ‘Paradise Papers’ în luna noiembrie 2017. Cu toate acestea, numele jurisdicţiilor ce vor fi incluse pe lista neagră a UE ar urma să facă obiectul negocierilor până în ultima clipă între statele membre. Motivul, în conformitate cu prevederile europene în materie de fiscalitate, cele 28 de state membre trebuie să fie de acord în unanimitate cu privire la numele ţărilor incluse pe această listă neagră.

Sursele citate de AFP susţin că marţi ar urma să fie date publicităţii două liste de ţări: o primă listă ‘neagră’ care va cuprinde numele a 20 de jurisdicţii (o altă sursă vorbind de doar 19) şi o a doua listă ‘gri’, cu alte 45 de jurisdicţii care s-au angajat să îşi îmbunătăţească practicile în materie de fiscalitate.

‘Situaţia ar putea încă evolua în cursul reuniunii de marţi dimineaţa, fiind posibil ca miniştrii să scoată unul său două nume de pe lista neagră’, a precizat o sursă citată de AFP. Astfel potrivit unei alte surse, insulele Caiman, susceptibile să se regăsească pe lista neagră, ar urma să fie plasată pe lista gri după ce a promis că va adopta reforme.

În cazul statelor care au decis să respecte solicitările UE, ţările dezvoltate au la dispoziţie perioada de până la finele lui 2018 pentru a adopta reformele cerute iar ţările în curs de dezvoltare pot face acelaşi lucru până la finele lui 2019. În ceea ce priveşte eventualele paradisuri fiscale din Caraibe, devastate de uraganele din luna septembrie, ele vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în primăvara lui 2018, pentru a furniza informaţii.

În orice caz, lista neagră a paradisurilor fiscale ar urma să fie actualizată în mod regulat, au declarat mai multe surse europene.

Vineri, un înalt funcţionar european a indicat că lista neagră a UE va cuprinde cel puţin 10 ţări. Comparativ, lista neagră elaborată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) conţine un singur nume: Trinidad-Tobago.

În acest moment, fiecare ţară membră UE are propria sa listă a jurisdicţiilor pe care le consideră mai puţin cooperante în materie de fiscalitate. Criteriile pentru definirea unui paradis fiscal variază foarte mult în rândul statelor membre UE. O eventuală listă neagră a UE ar avea o greutate mai mare, iar jurisdicţiile incluse pe această listă ar pute fi supuse unor sancţiuni dacă nu cooperează.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...